Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Amin.
Apoi alternativ:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)
Psalmul 87.
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.
Pătrundă la tine rugăciunea mea:
pleacă urechea ta spre ruga mea.
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
făcutu-m-am ca un om neajutorat, între morţi voi fi liber.
Asemeni unor răniţi ce dorm în mormânt,
de care nu ţi-ai mai adus aminte,
şi care din mâna ta au fost lepădaţi.
Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, şi în umbra morţii.
Asupra mea s-a coborât mânia ta,
şi toate valurile tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei:
pusu-m-au lor urâciune,
închis sunt, şi nu pot ieşi:
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către tine, Doamne, ziua întreagă:
întins-am către tine mâinile mele.
Oare pentru cei morţi vei face minuni?
sau doctorii vor scula din morţi,
şi te vor mărturisi pe tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila ta,
şi adevărul tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile tale,
şi dreptatea ta, în pământ dat uitării?
I |
ar eu către tine, Doamne, am strigat,
şi dimineaţa rugăciunea mea te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci faţa ta de către mine?
Amărât sunt eu şi întru necazuri, din tinereţile mele;
iar când m-am ridicat, am fost umilit şi fără speranţă.
Peste mine au venit urgiile tale,
înfricoşările tale m-au tulburat,
Înconjuratu-m-au asemenea apei:
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten şi vecin,
şi pe cunoscuţii mei, pentru ticăloşie.
Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.
Pătrundă la tine rugăciunea mea:
pleacă urechea ta spre ruga mea.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciune.
Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale vestiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună-plăcerea ta gândind şi făcând. – Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi Ţie mărire Îţin înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:
Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.
Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.
Tropar,
glasul al VIII-lea.
Întru tine, Părinte, cu adevărat s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, I-ai urmat lui Hristos; şi luptând, ai învăţat să nu te uiţi la trup, căci este trecător; ci să poarţi grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii se bucură, Preacuvioase Părinte Isaachie, spiritul tău.
Mărire… Şi acum…, glasul al VIII-lea.
Poarta vieţii cea înţelegătoare, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, pe cei ce aleargă la tine cu credinţă mântuieşte-i din nevoi, ca să mărim preasfântă naşterea ta, spre mântuirea sufletelor noastre.
Psalm din catismele de la rând
Psalmul 93
Al lui David.
1-12
Dumnezeul răzbunărilor, Domnul, Dumnezeul răzbunărilor cu îndrăznire a vorbit. Înalţă-Te, Cel ce judeci pământul, răsplăteşte răsplătirea celor mândri. Până când păcătoşii, Doamne, până când păcătoşii se vor mândri? Până când vor spune şi vor zice nedreptate; vor vorbi toţi cei ce lucrează fărădelegea? Pe poporul Tău, Doamne, l-au asuprit şi moştenirea Ta au apăsat-o. Pe văduvă şi pe sărac au ucis şi pe orfani i-au omorât. Şi au zis: «Nu va vedea Domnul nici nu va pricepe Dumnezeul lui Iacob». Înţelegeţi, dar, cei neînţelepţi din popor, şi cei nebuni, înţelepţiţi-vă odată! Cel ce a sădit urechea, oare, nu aude? Cel ce a zidit ochiul, oare, nu priveşte? Cel ce pedepseşte neamurile, oare, nu va certa? Cel ce învaţă pe om cunoştinţa, Domnul, cunoaşte gândurile oamenilor, că sunt deşarte.Fericit este omul pe care îl vei certa Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Sedealna
Glasul al VIII-lea
Ca pe nişte luminători şi învăţători ai lumii, pe cei ce au fost pârgă a mântuirii noastre, pe dumnezeieştii discipoli ai Dunniezeului nostru să-i lăudăm ; că lumină ne-a răsărit nouă, celor ce eram în întuneric, şi tuturor ne-au făcut cunoscut pe Soarele măririi. Pentru aceasta au şi nimicit înşelăciunea idolilor, predicând pe Treimea cea întru o Dunniezeire. Deci, să strigăm către ei: apostoli ai lui Hristos-Dumnezeu, cereţi iertare de greşeli pentru cei ce serbează cu dragoste sfântă amintirea voastră.
Psalmul 50
Vv. 12-15
Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Spirit drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Spiritul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Spirit stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Luca 1, 50-51
A făcut tărie cu braţul său Domnul; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Imediat :
Luca 1, 50-51
A făcut tărie cu braţul său Domnul; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos:
S-a înfricoşat tot auzul de nespusa coborâre a lui Dumnezeu, căci Cel preaînalt de bunăvoie S-a coborât până şi în trup, din pântece fecioresc făcându-Se om. Pentru aceea pe preacurata Născătoare de Dumnezeu, credincioşii o mărim.
Onorată s-a făcut moartea ta înaintea lui Dumnezeu, Isaachie, căci cu cuviinţă ai,trăit pe pământ, păzind nevătămate poruncile şi dreptăţile Lui, înţelepte. Pentru aceasta ca unui drept ţi-a răsărit ţie lumina cea neînserată.
După care se cântă sau se recită :
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Apoi:
Luminătoarea
Pe marele arhipăstor şi ierarh şi întâiul şezător pe scaunul Mirelor, pe Nicolae, toţi să-l lăudăm, că pe mulţi bărbaţi care erau să moară pe nedrept i-a scăpat şi împăratului şi lui Avlavie li s-a arătat în vis, stricând cu totul hotărârea lor cea nedreaptă.
Laudele
Psalmul 149
vv. 1-4
Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut, iar fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va salva.
Apoi :
Doxologia mică
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna laudelor
Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Stihiră
glasul al VIII-lea
Doamne, Tu ai preamărit pe pământ amintirea Apostolilor; că toţi adunându-ne împreună, într-însa Te mărim pe Tine, că ne dai nouă printr-înşii vindecări, şi cu rugăciunile lor dăruieşti lumii pace şi mare milă.
Mărire… Şi acum…, glasul al VIII-lea.
Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi, şi ne mântuieşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Apoi :
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!