Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (29.07.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 3.

Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc

mulţi împotriva mea se ridică.

Mulţi zic sufletului meu:

nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.

Iar tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti,

gloria mea, şi cel ce înalţi capul meu.

Cu glasul meu către Domnul am strigat,

şi din muntele lui cel sfânt m-a auzit.

Culcatu-m-am şi am adormit;

deşteptatu-m-am  iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Nu mă voi teme de miile de mulţimi:

de cei ce din toate părţile mă împresoară.

S

coală-Te, Doamne:

mântuieşte-mă, Dumnezeul meu.

Că tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc:dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit.

A Domnului este mântuirea;

şi peste poporul tău vină binecuvântarea ta.

Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deştep­tatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciune.

Te lăudăm, Îţi cântăm, te binecuvântăm, şi Îţi mulţumim ţie, Dumnezeul părinţilor noştri, că ne-a trecut umbra nopţii, şi ne-ai arătat iarăşi lumina zilei; ci ne rugăm bunătăţii tale: fii milostiv păcatelor noastre, şi pri­meşte rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel mi­lostiv şi atotputernic. Străluceşte în ini­mile noastre soarele cel adevărat al drep­tăţii tale; luminează mintea noastră, şi sim­ţurile toate le păzeşte, ca umblând ca ziua cu bunăcuviinţă pe calea poruncilor tale, să ajungem la viaţa cea veşnică -pentru că la tine este izvorul vieţii şi să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. – Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, si în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul,

glasul al IV-lea :

Martirul Tău, Doamne Calinic, întru nevoinţa sa cununa nestricăciunii le-a câştigat-o de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori i-a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Mărire… .

            Mieluşeaua Ta, Isuse, Teodota, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o sacrificiu fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

 Şi acum…: al Născătoarei.

            Celei ce a fost hrănită în Templu, în Sfânta Sfintelor, celei îmbrăcate cu credinţa şi cu înţelepciunea şi cu neîntinata feciorie, arhanghelul Gabriel i-a adus din cer închinare şi strigarea: Bucură-te! Bucură-te, cea binecuvântată. Bucură-te, preamărită, Domnul este cu tine.

Psalm din catismele zilei:

Psalmul 34

A lui David.

1-14

Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie nedreptate; luptă împotriva celor ce se luptă cu mine; apucă arma şi scutul şi ridică-Te întru ajutorul meu; scoate sabia şi închide calea celor ce mă prigonesc; spune sufletului meu: „Mântuirea ta sunt Eu!” Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce gândesc rău de mine. Să fie ca praful în faţa vântului şi îngerul Domnului să-i pedepsească. Să fie calea lor întuneric şi alunecare şi îngerul Domnului să-i persecute. Că în zadar au ascuns de mine groapa laţului lor, în deşert au certat sufletul meu.

Să vină asupra lor laţul pe care nu-l cunosc şi cursa pe care au ascuns-o să-i prindă pe ei; şi chiar în laţul lor să cadă. Iar sufletul meu să se bucure de Domnul, să se veselească de mântuirea lui. Toate oasele mele vor zice: Doamne, cine este asemenea ţie? Cel ce scapă pe sărac din mâna celor mai tari decât el şi pe sărac şi pe sărman de cei ce-l răpesc pe el. S-au ridicat martori nedrepţi şi de cele ce nu ştiam m-au întrebat. Răsplătit-au mie rele pentru bune şi au consumat sufletul meu. Iar eu, când mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am umilit cu post sufletul meu şi rugăciunea mea în sânul meu se va întoarce. Ca şi cu un vecin, ca şi cu un frate al nostru aşa de bine m-am purtat; ca şi cum aş fi deplâns şi m-aş fi întristat, aşa m-am smerit. Dar împotriva mea s-au veselit şi s-au adunat; s-au adunat împotriva mea cu bătăi şi n-am ştiut; risipiţi au fost şi nu s-au căit.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul al IV-lea

Plutind pe marea acestei vieţi, îmi vine în minte adâncul rău­tăţilor mele celor multe şi, neavând gândul povăţuitor, ruga lui Petru strig Ţie: Mântuieşte-mă, Hristoase Dumnezeule, mântuieş­te-mă, ca un iubitor de oameni.

Psalmul 50

Vv 3-5

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă cu totul de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Apoi:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 46

Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi spiritul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Apoi Cântarea a IX-a : Irmos. Naşterea ta cea fără sămânţă Născătoare de Dum­nezeu Preacurată, pe Hristos Dumnezeul nostru, cu laude fără tăcere o mărim.

Frumoase sunt picioarele tale pătimitorule Calinice, care s-au ţintuit cu piroanele, şi au mers către dumnezeeasca predicare.

Martiră Teodota, demnă de mi­nune, cugetătoare de Dumne­zeu, ceea ce totdeauna strălu­ceşti cu luminile harului, roagă-te Mirelui tău celui nemu­ritor, pentru noi cei ce cu dragoste te lăudăm, să ne fie îndurător.

 După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul L-ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Ca ceea ce vieţueşti întru Dumnezeul cel viu, şi după moarte ai izvorât mir din sângerările cele vieţuitoare, şi te-ai învrednicit a fi moştenitoare vieţii lui, păzind pe cei ce te laudă cu dragoste Teodota.

Laudele

Psalmul 148

vv. 1-6

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El în cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, Lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au facut, El a poruncit şi s-au zidit. Le-a aşezat în veac şi în veacul veacului. Porunca le-a pus şi nu o vor trece.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat, şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Şi priveşte spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.

Stihiră, glasul al IV-lea.

Spală-mă cu lacrimile mele, Mântuitorule, că m-am pângărit cu multe păcate. Pentru aceasta, şi strig înaintea Ta: Greşit-am, Dumnezeule, miluieşte-mă.

Mărire….  Şi acum…: a Născătoarei.

De toate pericolele păzeşte-i pe robii tăi, binecuvântată Născă­toare de Dumnezeu, ca să te mărim pe tine, speranţa suflete­lor noastre.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!