Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (25.02.2015)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Amin.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 62.

Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi gloria Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de măduvă şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. Mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu şi  sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, pradă vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce vorbesc nedreptăţi.

Şi iarăşi: În revărsatul zorilor m-am gândit la tine, că ai fost ajutorul meu, şi sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucura.

Lipitu-s-a de tine sufletul meu,

şi dreapta ta m-a sprijinit.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 9.

Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate pof­tele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună-plăcerea ta gândind şi făcând. – Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi ţie mă­rire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:

Aliluia (de 3 ori)

Din timpul nopţii aleargă spiritul meu către Tine Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.

Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.

Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.

Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.

Aliluia.

Troparele Treimice, glasul al 4-lea

Noi, cei muritori, îndrăznind să aducem cântare servilor Tăi celor ce sunt spirite, zicem: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru;  cu puterea Crucii Tale, îndură-Te de noi.

Mărire…

Precum cetele îngerilor acum în cer, aşa şi stările oamenilor pe pământ, cu frică, cântare de învingere aducem Ţie. Bunule: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; cu puterea Crucii Tale, îndură-Te de noi.

Şi acum…

Pe Părintele Tău cele fără de început şi pe Tine, Hristoase Dumnezeule, şi pe Spiritul cel Presfânt, ca heruvimii a mări îndrăznind, zicem: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, îndură-Te de noi.

Psalm din catismele zilei.

Psalmul 79

Al lui Asaf.

Cel ce paşti pe Israel, ia aminte! Cel ce povăţuieşti ca pe o oaie pe Iosif, Cel ce şezi pe heruvimi, arată-Te înaintea lui Efraim şi Beneamin şi Manase. Deşteaptă puterea Ta şi vino să ne mântuieşti pe noi. Dumnezeule, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta, şi ne vom mântui! Doamne, Dumnezeul puterilor, până când Te vei mânia de ruga robilor Tăi? Ne vei hrăni pe noi cu pâine de lacrimi şi ne vei adăpa cu lacrimi, peste măsură? Ne-ai pus în ceartă cu vecinii noştri şi duşmanii noştri ne-au batjocorit pe noi. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui. Via din Egipt ai mutat-o; ai alungat neamuri şi ai răsădit-o pe ea. Cale ai făcut înaintea ei şi ai răsădit rădăcinile ei şi s-a umplut pământul. Umbra ei şi mlădiţele ei au acoperit cedrii lui Dumnezeu. Întins-a viţele ei până la mare şi până la râu lăstarele ei. Pentru ce ai dărâmat gardul ei şi o culeg pe ea toţi cei ce trec pe cale? A stricat-o pe ea mistreţul din pădure şi porcul sălbatic a păscut-o pe ea. Dumnezeul puterilor, întoarce-Te dar, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea şi pe fiul omului pe care l-ai întărit ţie. Arsă a fost în foc şi smulsă, dar de certarea feţei Tale ei vor pieri. Să fie mâna Ta peste bărbatul dreptei Tale şi peste fiul omului pe care l-ai întărit ţie. Şi nu ne vom depărta de Tine; ne vei da viaţă şi numele Tău vom chema. Doamne, Dumnezeul puterilor, întoarce-ne pe noi şi arată faţa Ta şi ne vom mântui.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori.

Sedealna,

glasul al 2-lea:

Vremea cea dătătoare de lumină a postului, pe care acum ai sfinţit-o şi ai dăruit-o nouă, Doamne, învredniceşte-ne pe noi toţi cu umilinţă curată să o săvârşim în pace, prin puterea Crucii, Unule, Iubitorule de oameni.

Ioan Scărarul.

Scara Paradisului.

Am auzit pe unii care petrec în lume, indiferenţi de mântuirea lor, zicându-mi: ,,Cum am putea, căsătoriţi fiind şi cuprinşi de grijile lumeşti, să urmăm viaţa mo­nahicească?” Acestora le-am răspuns: ,,Săvârşiţi toate faptele bune pe care le puteţi face; nu defăimaţi pe ni­meni, nu furaţi de la nimeni, pe nimeni să nu înşelaţi, nu loviţi pe nimeni, nu urâţi pe nimeni, nu lipsiţi de la sfintele slujbe, compătimiţi pe săraci, nu smintiţi scandalizaţi pe nimeni, de ceea ce este a altuia să nu vă apropiaţi, mulţumiţi-vă cu ceea ce vă oferă soţiile voastre. Dacă astfel veţi făptui, nu veţi fi departe de împărăţia cerurilor”.

Să alergăm cu bucurie şi temere către lupta cea bună, neînfricoşîndu-ne de potrivnicii noştri care, şi dacă nu-i vedem, privesc la faţa sufletului nostru; şi de o vor vedea schimbată din pricina fricii, atunci mai cu putere ne vor ataca, cunoscând ei, viclenii, că ne-am înspăimântat. Deci să ne înarmăm împotriva lor cu curaj, căci nimeni nu porneşte război împotriva celui ce luptă cu ardoare.

Psalmul 50

             Vv 9-11

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 48-49

Că mi-a făcut lucruri mărite cel puternic şi sfânt este numele lui. Mila lui este din neam în neam spre cei care se tem de El.

Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos:

Tot neamul pământesc să sălte cu Spiritul fiind luminat şi să sărbătorească firea minţilor celor fără de trup, onorând sfânta sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, totdeauna Fecioară.

Ridicând mâinile şi ochii către Dumnezeu, părinte Tarasie, ai surpat pe duşmanii şi pe războinicii cei înţelegători şi nevăzuţi şi ai învins cetele ereziilor şi ai trecut nevătămată turma lui Hristos la pământul ortodoxiei.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi:

Luminătoarea

Trimite lumina Ta, Hristoase Dumnezeule, şi luminează inima mea, cu puterea Crucii Tale, şi mă mântuieşte.

Laudele

Psalmul 148

vv. 13-14

Să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Lauda Lui pe pământ şi în cer. Şi va înălţa puterea poporului Său. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului care se apropie de El.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Stihiră, glasul al 8-lea.

Veniţi să supunem prin post patimile gândurilor, acoperindu-ne cu aripi spirituale. Ca trecând uşor viforul cel pornit al duşmanului, să ne facem demni a ne închina Crucii Fiului lui Dumnezeu, Celui ce s-a junghiat de voie pentru lume. Şi spiritual să prăznuim Învierea cea din morţi a Mântuitorului. În munte suindu-ne împreună cu Apostolii, să mărim pe Fiul cel iubitor de oameni, Care a luat toată puterea de la Tatăl.

Mărire…, Şi acum…, a Crucii-Născătoarei:

Ce privelişte este aceasta ce se vede, care se arată ochilor mei, o Stăpâne? Cel ce ţii toată făptura, pe lemn Te-ai ridicat. Şi mori, Cel ce dai viaţă tuturor! Născătoarea de Dumnezeu cea preacurată, plângând a zis, când a văzut pe Cruce pe Cel ce a strălucit în chip de negrăit dintr-însa, Dumnezeu şi om.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

În Biserica măririi tale stând, în cer ni se pare că stăm, Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti poarta cerească, deschide nouă uşa milostivirii tale.

Împărate ceresc, pe credincios poporul no­stru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe pă­gâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.

Rugăciunea sfântului Efrem

Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.

Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.

Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!