Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Apoi alternativ:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)
Psalmul 142
Al lui David.
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea întru credincioşia Ta, auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Duşmanul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; m-a făcut să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e spiritul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit spiritul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este speranţa. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de duşmanii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul Tău cel bun să mă conducă la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe duşmanii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Şi iarăşi: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea ta,
şi să nu intri la judecată cu robul tău. (de 3 ori)
Apoi: Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pământ drept.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea 12.
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, şi mulţumim ţie, Dumnezeul părinţilor noştri, că ne-a trecut umbra nopţii, şi ne-ai arătat iarăşi lumina zilei; ci ne rugăm bunătăţii tale: fii milostiv păcatelor noastre, şi primeşte rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv şi atotputernic. Străluceşte în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptăţii tale; luminează mintea noastră, şi simţurile toate le păzeşte, ca umblând ca ziua cu bunăcuviinţă pe calea poruncilor tale, să ajungem la viaţa cea veşnică -pentru că la tine este izvorul vieţii- şi să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. – Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, si în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:
Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.
Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.
Troparul sfintei, glasul al 4-lea.
Mieluşeaua Ta, Isuse, Iuliana, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o sacrificiu fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.
Mărire… Şi acum…, al Înainteserbării, glasul al 4-lea :
Găteşte-te Betleeme că s-a deschis Edenul pentru toţi; înfrumuseţează-te Efrata că pomul vieţii a înflorit în peşteră din Fecioara. Pentru că pântecele aceleia s-a arătat rai înţelegător, întru care este dumnezeiescul pom, din care mâncând vom fi vii şi nu vom muri ca Adam. Hristos Se naşte ca să ridice chipul cel căzut mai înainte.
Psalm din catimele zilei.
Psalmul 118
Aliluia.
148-172
Glasul meu auzi-l, Doamne, după mila Ta; după judecata Ta mă viază. Apropiatu-s-au cei ce mă persecută cu fărădelege, dar de la legea Ta s-au îndepărtat. Aproape eşti Tu, Doamne, şi toate poruncile Tale sunt adevărul. Din început am cunoscut, din mărturiile Tale, că în veac le-ai întemeiat pe ele. Vezi umilinţa mea şi mă scoate, că legea Ta n-am uitat. Judecă pricina mea şi mă scapă; după cuvântul Tău, fă-mă viu. Departe de păcătoşi este mântuirea, că îndreptările Tale n-au căutat. Îndurările Tale multe sunt Doamne; după judecata Ta mă viază. Mulţi sunt cei ce mă prigonesc şi mă supără, dar de la mărturiile Tale nu m-am abătut. Văzut-am pe cei nepricepuţi şi mă sfârşeam, că n-au păzit cuvintele Tale. Vezi că poruncile Tale am iubit, Doamne; întru mila Ta mă viază.
Începutul cuvintelor Tale este adevărul şi veşnice toate judecăţile dreptăţii Tale.
Căpeteniile m-au prigonit în zadar; iar de cuvintele Tale s-a înfricoşat inima mea.
Bucura-mă-voi de cuvintele Tale, ca cel ce a aflat comoară mare. Nedreptatea am urât şi am dispreţuit, iar legea Ta am iubit. De şapte ori pe zi Te-am lăudat pentru judecăţile dreptăţii Tale. Pace multă au cei ce iubesc legea Ta şi nu se smintesc. Aşteptat-am mântuirea Ta, Doamne, şi poruncile Tale am iubit. Păzit-a sufletul meu mărturiile Tale şi le-a iubit foarte. Păzit-am poruncile Tale şi mărturiile Tale, că toate căile mele înaintea Ta sunt, Doamne. Să se apropie rugăciunea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă înţelepţeşte. Să ajungă cererea mea înaintea Ta, Doamne; după cuvântul Tău mă răscumpără. Să răspândească buzele mele laudă, că m-ai învăţat îndreptările Tale. Rosti-va limba mea cuvintele Tale, că toate poruncile Tale sunt drepte. Mina Ta să mă scape, că poruncile Tale am ales. Dorit-am mântuirea Ta, Doamne, şi legea Ta cugetarea mea este. Viu va fi sufletul meu şi Te va lăuda şi judecăţile Tale îmi vor ajuta mie. Rătăcit-am ca o oaie pierdută; caută pe robul Tău, că poruncile Tale nu le-am uitat.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Sedealna, glasul al 2-lea :
Neapropiatul Dumnezeu, apropiat făcându-Se mie, din milostivire, vine de bună voie să Se nască cu trup, ca un om, în cetatea Betleemului, din tânăra Fecioară; pe Care să ne nevoim să-L primim cu ardoare, zicând cu frică: Doamne, mărire Ţie!
Psalmul 50
Vv 19-21
Jertfa lui Dumnezeu, spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va dispreţui. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Apoi:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi !
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Imediat :
Luca I, 54-55
L-a primit pe Israel robul său, căci şi-a adus aminte de îndurarea sa: precum a grăit către părinţii noştri: lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.
Apoi Cântarea a IX-a : Irmos.
Hristos piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, muntele cel netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele deosebite; pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.
Ai înflorit ca un crin în văile martiriului , Iuliana purtătoare de învingere; şi purtând fecioria ca un trandafir cu miros plăcut, te-ai făcut dumnezeiască mireasmă Mirelui tău celui înţelegător.
După care se cântă sau se recită :
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luminătoarea
Credincioşilor să aducem acum cântări, cu credinţă, la Înainteserbarea Naşterii; că vine şi se apropie Hristos de Betleem să Se nască din Fecioara ca om şi să Se arate Om cu scutece înfăşat, Cel ce este mai înainte de veci.
A sfintei, asemenea:
După cămara Ta cea de Mire, Cuvinte, dorind martira, a răbdat toată ispita chinurilor, cu tăria ajutorului Tău. Pentru rugăciunile ei, Dumnezeule, îndură-Te de sufletele noastre şi ne mântuieşte.
Psalmul 150
vv. 1-6
Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; Lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; Lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui. Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; Lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă; Lăudaţi-L pe El în strune şi în organe. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; Lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Mărire…, glasul al 6-lea:
Spune-mi, curată, cum ai născut fără de sămânţă ? Vorbeşte-mi, Preasfântă, cum ai încăput pe Ziditorul, cămara cea purtătoare de viaţă, cea greu de privit, vestea cea nouă, minunea cea înfricoşătoare ? Suflarea toată se pregăteşte a te lăuda cu veselie, pe tine, Fecioară, spre bucuria Celui născut al tău.
Şi acum…, asemenea:
Profeţiile vrăjitorului Valaam se plinesc, că cei ce priveau cu uimire la înşelătoriile persane, luminându-se cu strălucirea stelei celei neobişnuite, cu daruri au însemnat pe Hristos, Soarele cel neapus, Dumnezeu, împăratul cel în Betleem întrupat şi de bunăvoie mort.
Doxologia mică
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna laudelor
Stihiră, glasul al 2-lea.
Stih: Auzit-am, Doamne, glasul Tău şi m-am temut, înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat.
Unge cu mir Betleeme ieslea cea sfântă, că întru tine Stăpînul va să-Şi tindă razele Dumnezeirii Sale.
Mărire… Şi acum…, asemenea:
Veniţi, pământenilor, cu un glas să lăudăm neîncetat pe Fecioara, Maica Născătoarea de Dumnezeu, din care Hristos S-a născut.
Apoi :
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!