Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (20.06.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 87.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,

ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.

Pătrundă la tine rugăciunea mea:

pleacă urechea ta spre ruga mea.

Că de rele s-a umplut sufletul meu,

şi viaţa mea de iad s-a apropiat.

Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă:

făcutu-m-am ca un om neajutorat, între morţi voi fi liber.

Asemeni unor răniţi ce dorm în mormânt,

de care nu ţi-ai mai adus aminte,

şi care din mâna ta au fost lepădaţi.

Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,

întru întuneric, şi în umbra morţii.

Asupra mea s-a coborât mânia ta,

şi toate valurile tale le-ai revărsat peste mine.

Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei:

pusu-m-au lor urâciune,

închis sunt, şi nu pot ieşi:

ochii mei au slăbit de sărăcie.

Strigat-am către tine, Doamne, ziua întreagă:

întins-am către tine mâinile mele.

Oare pentru cei morţi vei face minuni?

sau doctorii vor scula din morţi,

şi te vor mărturisi pe tine?

Oare va povesti cineva în mormânt mila ta,

şi adevărul tău, în locul de pierzare?

Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile tale,

şi dreptatea ta, în pământ dat uitării?

Iar eu către tine, Doamne, am strigat,

şi dimineaţa rugăciunea mea te va întâmp­ina.

Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,

întorci faţa ta de către mine?

Amărât sunt eu şi întru necazuri, din tinereţile mele;

iar când m-am ridicat, am fost umilit şi fără speranţă.

Peste mine au venit urgiile tale,

înfricoşările tale m-au tulburat,

Înconjuratu-m-au asemenea apei:

toată ziua m-au împresurat deodată.

Depărtat-ai de la mine prieten şi vecin,

şi pe cunoscuţii mei, pentru ticăloşie.

Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mân­tuirii mele,

ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.

Pătrundă la tine rugăciunea mea:

pleacă urechea ta spre ruga mea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciune.

Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale vestiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate pof­tele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună-plăcerea ta gândind şi făcând. – Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi Ţie mă­rire Îţi înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:

Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.

Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o zi­ditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Tropar,

glasul I

Sângele tău ca al lui Abel în chip tainic strigă de pe pământ către Dumnezeu, de Dumnezeu înţelepte ierarhe Metodie, cel ce ai predicat întruparea lui Dumnezeu ; pentru aceasta i-ai şi ruşinat pe cei ce spriji­neau înşelarea lui Origen, şi te-ai mutat in cămara cea cereas­că; roagă-te lui Hristos Dum­nezeu, să mântuiască sufletele noastre.

Mărire… Şi acum…,  glasul al III-lea.

            Profeţii mai înainte au vestit, Apostolii au învăţat, martirii au mărturisit şi noi am crezut că tu eşti cu adevărat de Dumnezeu Născătoare; pentru aceasta şi mărim naşterea ta cea de nespus.

Psalm din catismele de la rând

Psalmul 95

Al lui David.

La evrei, fără titlu.

Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi Domnului tot pământul. Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele Lui, binevestiţi din zi în zi mântuirea Lui. Vestiţi între neamuri mărirea Lui, între toate popoarele minunile Lui; Că mare este Domnul şi lăudat foarte înfricoşător este, mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a făcut. Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui.

Aduceţi Domnului, seminţiile popoarelor, aduceţi Domnului glorie şi onoare, aduceţi Domnului mărire numelui Lui. Aduceţi jertfe şi intraţi în curţile Lui. Închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui. Să tremure de faţa Lui tot pământul. Spuneţi între neamuri că Domnul a împărăţit, pentru că a întărit lumea care nu se va clinti; judeca-va popoare întru dreptate. Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul, să se zguduie marea şi toate cele ce sunt întru ea; să se bucure câmpiile şi toate cele ce sunt pe ele. Atunci se vor bucura toţi copacii pădurii de faţa Domnului, că vine, vine să judece pământul. Judeca-va lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul al III-lea

Veniţi toţi să lăudăm pe Apostolii cu cântări dumne­zeieşti; că înşelăciunea idolească afundând, au întors pe oameni la dumnezeiasca lumină şi să creadă în Trei­me i-au învăţat. Pentru ace­ea, cu dreaptă credinţă celebrând astăzi amintirea lor, mărim pe Hristos Dum­nezeul nostru.

Psalmul 50

Vv. 12-15

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Spirit drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Spiritul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Spirit stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

Luca 1, 50-51

A făcut tărie cu braţul său Domnul; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 50-51

A făcut tărie cu braţul său Domnul; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos:

Maică a lui Dumnezeu şi Fecioară, ceea ce ai născut, şi după naştere iarăşi ai rămas fecioară, nu lucru al firii ci lucru al coborârii lui Dumnezeu este. Pentru aceea pe tine, ca pe una ce te-ai învrednicit dumnezeieştilor minunui, pururi te mărim.

Roagă totdeauna pe Hristos, părinte de Dumnezeu fericite, ca să înceteze măiestriile ereziilor celor împo­triva noastră, şi negura cea de acum să o alunge dintre noi, căci ca un ierarh eşti puternic mijlocitor.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi:

Luminătoarea

Îndumnezeitul tâlcuitor al ie­rarhilor văzând mai înainte cele viitoare, şi cu dumneze­iesc foc arzând a lui Origen rea cugetare, şi cu credinţă predicând a lui Hristos propovăduire, spre tăiere a fost dat; pentru aceasta pe el îl lăudăm.

Laudele

Psalmul 149

vv. 1-4

Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut, iar fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va salva.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.

Stihiră

 glasul al III-lea

În tot pământul a ieşit vesti­rea voastră. Sfinţilor Apos­toli; înşelăciunea idolilor aţi risipit-o predicând dumnezeiasca cunoştin­ţă. Aceasta este lupta voas­tră cea bună, Fericiţilor; pentru aceea lăudăm şl mă­rim amintirea voastră.

Mărire… .Şi acum… . a Născătoarei.

Ceea ce eşti cea dintâi sfântă. Curată,lauda cetelor cereşti, cântarea Apostolilor împlinirea Profeţiilor primeşte, Stăpână, şi rugăciunile noastre.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!