Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (2.05.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le ! (de trei ori)

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 102

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţă toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; se vor înnoi ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurător şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; Că El a cunoscut zidirea noastră, şi-a adus aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte nici locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la virtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, servii Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

Şi iarăşi: În tot locul stăpânirii lui:

binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 5.

Vistierule al bunătăţilor, izvorule ce pururi izvorăşti, Părinte sfinte, creatorule de minuni, atotputernice şi atotstăpânitorule, toţi ne închinăm, şi ne rugăm ţie, chemând milele tale şi îndurările tale, spre ajutorul şi paza smereniei noastre. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi, şi primeşte rugăciunile cele de dimineaţa ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, şi nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toţi ne păzeşte cu îndurările tale. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce priveghează şi cântă, spre mărirea ta, şi a unuia născut Fiului tău şi Dumnezeului nostru, şi al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor şi păzitor; primeşte rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri şi înţelegător. – Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi chemaţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconjurat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul, glasul al 3-lea.

Stâlp al dreptei credinţe ai fost, prin dumnezeieşti învăţături, întărind Biserica, Ierarhe Atanasie; căci pe Fiul de o fiinţă cu   Tatăl mărturisindu-L ai ruşinat pe Arie. Părinte cuvioase roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne dăruiască nouă mare milă.

Mărire… . Şi acum…,  al Sărbătorii, glasul al 7-lea.

Sigilat fiind mormântul, cel ce ești viața, din mormânt ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; și ușile fiind încuiate, înaintea discipolilor ai stat, cel ce ești învierea tuturor, spirit drept printr-înșii înnoindu-ne nouă, după mare mila ta.

Psalm din catimele zilei.

Psalmul 134

Aliluia.

Lăudaţi numele Domnului, lăudaţi, servi, pe Domnul, cei ce staţi în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru. Lăudaţi pe Domnul, că este bun
Domnul; cântaţi numele Lui, că este bun. Că pe Iacob şi l-a ales Domnul, pe
Israel spre moştenire Lui. Că eu am cunoscut că este mare Domnul şi Domnul nostru peste toţi dumnezeii. Toate câte a vrut Domnul a făcui în cer şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. A ridicat nori de la marginea pământului; fulgerele spre ploaie le-a făcut. El scoate vânturile din vistieriile Sale. El a bătut pe cei întâi-născuţi a-i Egiptului, de la om până la dobitoc. Trimis-a semne şi minuni în
mijlocul tău, Egipte, lui Faraon şi tuturor robilor lui. EI a bătut neamuri multe şi a ucis împăraţi puternici; pe Sihon, împăratul Amoreilor, şi pe Og, împăratul Basanului, şi toate stăpânirile Canaanului. Şi a dat pământul lor moştenire,
moştenire lui Israel, poporului Său. Doamne, numele Tău este în veac şi amintirea Ta în neam şi în neam. Că va judeca Domnul pe poporul Său şi de servitorii Săi se va îndura. Idolii neamurilor sunt argint şi aur, lucruri făcute de mâini omeneşti: gură au şi nu vor grăi, ochi mi nu vor vedea, rechi au şi nu vor auzi, că nu este spirit în gura lor. Asemeni lor să fie toţi cei ce-i fac pe ei şi toţi cei ce se încred în ei. Casa lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul; casa lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul; Casa lui Levi, binecuvântaţi Domnul; cei ce vă temeţi de Domnul,  binecuvântaţi pe Domnul.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna, glasul 1:

Fericit eşti tu, cel ce ai pipăit rănile coastei celei prea bune, care a vindecat rana cea prea mare a lui Adam şi ne-a mijlocit fericirea cea nepieritoare, nouă celor ce am crezut Învierii Lui, numai prin cuvintele Sfinţilor Apostoli.

Apoi: Învierea lui Hristos văzând, să ne închi­năm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne în­chinăm sfintei învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lău­dăm învierea lui: că răstignire răbdând pen­tru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Psalmul 50

             Vv 16-18

Mântuieste-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

 

Condacul, glasul al 2-lea:

Ale Ortodoxiei învăţături sădind, spinii relei socotinţe ai tăiat, înmulţind sămânţa credinţei cu plouarea Spiritului cuvioase. Pentru aceasta lăudăm amintirea ta.

Icos

Amintirea lui Atanasie cea întru tot sărbătorită, credincioşii cu cântări să o lăudăm astăzi, că acesta pe Arie cel înşelător, şi pe Eunomiu împreună cu Savelie, prin învăţăturile adevărului i-a surpat, focului celui veşnic dându-i pe ei ca să ardă, ca pe cei ce au hulit cu nedreptate împotriva întrupării Mântuitorului, pe care toţi profeţii mai înainte au vestit-o. Pentru aceasta lăudăm amintirea lui.

Sinaxar.

În această lună, în ziua a doua, amintirea Aducerii la Constantinopol a relicvelor Sfântului Atanasie cel Mare, patriarhul Alexandriei.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, îndură-Te de noi şi ne mântuieşte. Amin.

Apoi:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi:

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat:

Luca 1, 52-53

A coborât pe cei puternici de pe scaune şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei înfometaţi i-a copleşit cu bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

După care se cântă sau se recită:

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Pe lauda arhiereilor, pe hrănitorul Egiptului, pe podoaba nemuririi, pe surpătorul lui Arie, şi pe apărătorul credincioşilor, pe marele Atanasie, în cântări să-l lăudăm.

Laudele

Psalmul 149

vv. 5-9

Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele lui Dumnezeu în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Ca să facă învingere între neamuri, mustrări între popoare. Ca să-i lege pe împăraţii lor în lanţuri şi pe cei măriţi ai lor în cătuşe de fier. Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Mărirea aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.

Mărire…, glasul al 4-lea:

Trâmbiţa cea mare a Bisericii, mult-pătimitorul Atanasie, la ospăţ astăzi cheamă lumea cu veselie. Deci toţi credincioşii să întâmpinăm sărbătoarea bunului păstor, cinstind cu laude ostenelile lui cele sfinţite, ca prin rugăciunile lui, să luăm de la Hristos mare milă.

Şi acum…, glasul al 8-lea:

Fiind uşile încuiate şi Discipolii adunaţi, a venit Mântuitorul unde erau strânşi şi, stând în mijlocul lor, a zis către Toma: Vino de pipăie şi vezi semnele cuielor; întinde mâna ta şi te atinge de coasta Mea şi nu fi neîncrezător, ci vesteşte cu credinţă Învierea Mea cea din morţi.

Doxologia mare

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine. Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)

Mărire – Şi acum

Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!