Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (2.06.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

 

Psalm 19.

Să te audă Domnul în ziua necazului:

scutească-te numele Dumnezeului lui Iacob.

Trimită ţie ajutor dintru cel-sfânt,

şi din Sion sprijinească-te pe tine.

Amintească toată jertfa ta,

şi arderea de tot a ta să fie bine primită.

Dea ţie Domnul după inima ta,

şi tot gândul tău să-l împlinească.

Bucura-ne-vom de mântuirea ta,

şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom fi măriţi.

Împlinească Domnul toate cererile tale.

Acum am cunoscut că Domnul a mântuit pe unsul său.

Auzi-l-va pe dânsul, din cerul cel sfânt al său:

puternic e ajutorul dreptei lui.

Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar  noi  ne  lăudăm  cu  numele  Domnului Dumnezeului nostru.

Aceia s-au poticnit, şi au căzut:

iar noi ne-am ridicat, şi ne-am îndreptat.

Doamne, mântuieşte pe împăratul, şi ne auzi pe noi,

ori în ce zi te vom chema.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 11

Al lui David.

Mântuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împuţinat adevărul de la fiii oamenilor. Deşertăciuni a vorbit fiecare către aproapele său, buze viclene în inimă, şi în inimă rele au vorbit. Pierde-va Domnul toate buzele cele
viclene şi limba cea plină de mândrie, pe cei ce au zis: «Cu limba noastră ne vom mări, căci buzele noastre la noi sunt; cine ne este Domn?» Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor, acum Mă voi ridica, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă. Cuvintele Domnului, cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de şapte ori. Tu, Doamne, ne vei păzi şi ne vei feri de neamul acesta în veac. Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul al IV-lea

Privind intrarea mormântului şi nerăbdând strălucirea îngerului, femeile purtătoare de mir, s-au mirat cu cutremur, zicând: oare a fost furat Cel care a deschis tâlharului raiul? Oare S-a ridicat Cel ce şi mai înainte de patimă a vestit învierea? Cu adevărat a înviat Hristos Dumnezeu, dăruind celor din iad viaţă şi înviere.

Binecuvântările învierii.

Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe  tine  între cei  morţi  socotit fiind,  şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi îm­preună cu tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi eliberându-i.

Pentru ce, din compătimire, miruri cu la­crimi amestecaţi, o învăţăcele? grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeţi voi mormântul, şi cunoaşteţi, că Mântuitorul din mormânt a înviat.

Foarte de dimineaţă Purtătoarele de mir au alergat la  mormântul  tău,  tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, şi a zis: vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci spuneţi Apostolilor învierea.

Purtătoarele de mir femei, cu miruri ve­nind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiţi cu cei morţi pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.

Mărire – A Treimii.

Închinămu-ne Tatălui, şi Fiului acestuia, şi Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.

Şi acum – A Născătoarei de Dumnezeu.

Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, şi bucu­rie Evei, în locul întristării, ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat: cel ce  s-a  întrupat din tine,  Dumnezeu  şi  om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire ţie, Dumnezeule.

Ipacoiul

Mai înainte alergând femeile purtătoare de mir, au vestit Apostolilor, cele despre învierea Ta cea minunată, Hristoase, că ai înviat ca un Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

Antifonul I

Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine; ci Însuţi mă sprijineşte Mântuitorul meu şi mă mântuieşte.

Cei care urâţi Sionul ruşinaţi veţi fi de Domnul; căci precum iarba de foc, aşa veţi fi uscaţi.

Mărire …  Şi acum…

Prin Sfântul Spirit tot sufletul trăieşte şi prin curăţie se înalţă, se luminează întru Unimea Treimii, cu sfinţenie de taină.

Prochimenul

Scoală- Te, Doamne, ajută-ne, şi ne mântuieşte, pentru mărirea numelui Tău (ps. 43, 28)

Stih: Dumnezeule, cu urechile noastre am auzit şi părinţii noştri ne­-au spus nouă (ps. 43, 1)

Citire din Evanghelia după sfântul Ioan:

(20, 1-10)

            Iar în ziua întâi a săptămânii (Du­minică), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă în­tuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt. Deci a alergat şi a venit la Simon-Petru şi la celălalt discipol, pe care-l iubea Isus, şi le-a zis: Au luat pe Dom­nul din mormânt şi nu ştim unde L-au pus. Deci au ieşit Petru şi celălalt discipol şi veneau la mormânt. Şi cei doi alergau împreună, dar celălalt discipol, alergând înainte mai re­pede decât Petru, a sosit cel dintâi la mormânt. Şi, aplecându-se, a văzut giulgiu­rile puse jos, dar n-a intrat. A sosit şi Simon-Petru, urmând după el, şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile puse jos, iar marama, care fusese pe capul Lui, nu era pusă împreună cu giulgiurile, ci înfăşurată, la o parte, într-un loc. Atunci a intrat şi celălalt discipol, care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut. Căci încă nu ştiau Scriptura, că I­sus trebuia să învie din morţi. Şi s-au dus discipolii iarăşi la ai lor.

Imediat:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închi­năm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne în­chinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lău­dăm învierea lui: că răstignire răbdând pen­tru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Imediat :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Ceea ce eşti mai cinstită .. nu se cântă;

Cântarea IX.

Luminează-te, luminează-te, noule Ieru­salime: că mărirea Domnului peste tine a strălucit. Saltă acum şi te bucură, Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te, întru învierea Fiului tău.

Mărire… Şi acum…, glasul al IV-lea

            Viaţa celor vi, izvorul bunătăţilor, Domnul, Cel care varsă din belşug apa învăţăturilor a zis către femeie: dă-mi apă să beau, ca să-ţi dau şi eu apa care seacă izvoarele păcatelor tale.

Sfânt este  Domnul Dumnezeul nostru.  (de 2 ori)

Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.

Luminătoarea,

Paştilor

Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicându-l şi moartea pierzând-o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.

Mărire …, Samarinencei.

În Samaria ai venit, Mântuitorule, Atotputernice, şi vorbind cu femeia, ai cerut să bei apă, Cel ce din piatra cea netăiată ai izvorât apă evreilor, pe care la credinţa Ta ai adus-o, şi acum se bucură, de-a pururi de viaţă, în ceruri.

Şi acum …., a Înjumătăţirii.

Înjumătăţindu-se sărbătoarea, ai venit în Templu, Iubitorul de oameni, şi ai zis : cei cuprinşi de sete, veniţi la mine şi scoateţi apă vie şi săltătoare, prin care toţi veţi dobândi hrană şi dar de viaţă nemuritoare.

Apoi: Laudele.

Toată suflarea să laude pe Domnul.

Lăudaţi pe Domnul din ceruri.

Lăudaţi-l pe el întru cele de sus.

Ţie se cu­vine cântare, Dumnezeule.

Scoală-te, Doamne Dumnezeul meu, înalţe-se mâna ta: nu uita de săracii tăi până la sfârşit.

Mărturisi-mă-voi ţie, Doamne, cu toată inima mea:

spune-voi toate minunile tale.

Stihiră, glasul al VI-lea

Cel care ai suferit Crucea şi moartea şi ai înviat din morţi, Atotputernice Doamne, mărim învierea Ta.

Mărire …, glasul al VI-lea

            Izvorul începutului vieţii, Isus, Mântuitorul nostru, venind la fân­tâna patriarhului Iacob, a cerut de la femeia samarineancă apă să bea. Iar aceea spunându-I că iudeii nu au părtăşie cu ei, înţeleptul Ziditor a îndrumat-o pe ea cu cuvinte pline de blândeţe, mai ales spre cererea apei celei eterne; pe care şi primind-o, a vestit tuturor, zicând: veniţi să-L vedeţi pe Cunoscătorul celor ascunse şi Dumnezeu, Care a venit în trup să-l mântuiască pe om.

Şi acum – A Născătoarei de Dumnezeu.

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât, şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie.

Doxologia mare

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare.Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)

Mărire – Şi acum

Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!