Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Apoi alternativ:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)
Psalmul 142.
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea,
întru adevărul tău, auzi-mă, întru dreptatea ta.
Şi să nu intri la judecată cu robul tău, căci drept, înaintea ta, nu se va găsi nimeni din cei vii.
Că a prigonit duşmanul sufletul meu:
smerit-a până la pământ viaţa mea.
Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului: nesimţitor s-a făcut întru mine spiritul meu, întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile tale:
la faptele mâinilor tale am cugetat,
Întins-am spre tine mâinile mele:
sufletul meu spre tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne:
slăbit-a spiritul meu.
Să nu întorci faţa ta de către mine:
şi voi fi asemenea celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila ta:
că întru tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea pe care voi merge:
că spre tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne,
la tine am găsit scăpare,
Învaţă-mă, să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul meu.
Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pământ drept;
pentru numele tău, Doamne, păzeşte-mă în viaţă.
Întru dreptatea ta scoate-vei din necaz sufletul meu, şi întru mila ta vei zdrobi pe duşmanii mei.
Şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu:
căci robul tău sunt eu.
Şi iarăşi: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea ta,
şi să nu intri la judecată cu robul tău. (de 3 ori)
Apoi: Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pământ drept.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciune.
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. înţelepţeşte-ne, să facem întru frica ta dreptate şi sfinţenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, şi ne auzi pe noi; şi pomeneşte, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de faţă, şi se roagă, pe toţi pe nume, şi-i mântuieşte cu puterea ta; binecuvântează poporul tău şi sfinţeşte moştenirea ta; pace dăruieşte lumii tale, bisericilor tale, preoţilor, şi tot poporului tău. – Că bine s-a cuvântat, si s-a preamărit preacinstitul, şi de mare-cuviinţă numele tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:
Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.
Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.
Troparul martirului,
glasul al IV-lea
Martirul Tău, Doamne, Diomid, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a luat-o de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori i-a învins, zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Mărire… .Şi acum…: al Serbării.
Întru naştere fecioria ai păzit-o, întru Adormire lumea nu ai părăsit-o, Născătoare de Dumnezeu; te-ai mutat la Viaţă, fiind Mama Vieţii, şi cu rugăciunile tale, mântuieşti din moarte sufletele noastre.
Psalm din catimele zilei.
Psalmul 118
Aliluia.
109-129
Sufletul meu în mâinile Tale este totdeauna şi legea Ta n-am uitat-o. Mi-au pus păcătoşii cursă mie, dar de la poruncile Tale n-am rătăcit. Moştenit-am mărturiile Tale întotdeauna, că bucurie inimii mele sunt ele. Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire. Pe călcătorii de lege i-am urât şi legea Ta am iubit-o. Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tău am sperat. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu. Apără-mă, după cuvântul Tău, şi mă păzeşte în viaţă şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea. Ajută-mă şi mă voi mântui şi voi cugeta la îndreptările Tale, totdeauna. Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor. Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, totdeauna. Străpunge cu frica Ta trupul meu, că de judecăţile Tale m-am temut. Făcut-am judecată şi dreptate; nu mă da pe mâna celor ce-mi fac nedreptate. Primeşte pe robul Tău în bunătate, ca să nu mă clevetească cei mândri. Sfârşitu-sau ochii mei după mântuirea Ta şi după cuvântul dreptăţii Tale. Fă cu robul Tău, după mila Ta, şi îndreptările Tale mă învaţă. Robul Tău sunt eu; înţelepţeşte-mă şi voi cunoaşte mărturiile Tale. Vremea este să lucreze Domnul, că oamenii au stricat legea Ta. Pentru aceasta am iubit poruncile Tale, mai mult decât aurul şi topazul. Pentru aceasta spre toate poruncile Tale m-am îndreptat, toată calea nedreaptă am urât. Minunate sunt mărturiile Tale, pentru aceasta le-a cercetat pe ele sufletul meu.

Sedealna,
glasul al IV-lea
În mâinile celui ce s-a făcut om din tine pentru noi, punâdu-ţi sufletul ca întru ale Făcătorului tău şi Dumnezcu, la veselia cea nestricăcioasă te-ai mutat. Pentru aceasta cu onoare te fericim pe tine una cea curată şi neîntinată; şi Născătoare de Dumnezeu după adevăr toti mărturisindu-te, strigăm: Roagă pe Hristos la care te-ai mutat, să mântuiască sufletele noastre.
Psalmul 50
Vv 19-21
Jertfa lui Dumnezeu, spiritul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va dispreţui. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Apoi:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi !
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Imediat :
Luca I, 54-55
L-a primit pe Israel robul său, căci şi-a adus aminte de îndurarea sa: precum a grăit către părinţii noştri: lui Avraam şi seminţiei lui, până în veac.
Apoi Cântarea a IX-a : Irmos.
Pe Dumnezeu Cuvântul cel din Dumnezeu, care cu nespusă înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din sfânta Fecioară nespus întrupându-se pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude îl mărim.
Amintirea ta cea demnă de minune, înmirezmând inimile credincioşilor celor ce o doresc, ai sosit ca un mir cu dulce mireazmă; întru care prin rugăciunile tale, umple-ne de bună mireazmă dumnezeiască, pe noi cei ce o serbăm Miron demnule de laudă.
După care se cântă sau se recită :
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luminătoarele
Ca pe un trandafir, cu mireazma mirului te are Biserica, pe tine Miron mult pătimitorule martire, căci te-ai arătat mireazmă a lui Hristos, pentru care bucurându-te ai pătimit, de la care şi mărire ai dobândit, către care totdeauna adu-ţi aminte pentru cei ce te onorează pe tine din dragoste, totdeauna amintite.
Mărire… . Şi acum…: a Serbării.
Cu tunet în nori îi trimite Mântuitorul pe apostoli, către ceea ce l-a născut, care cu dragoste voiau să o îngroape pe ea; însă se coboară şi el cu mărire înconjurându-L îngerii.
Psalmul 150
vv. 1-6
Lăudaţi-L pe Domnul întru sfinţii Lui; Lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui; Lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui. Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă; Lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă; Lăudaţi-L pe El în strune şi în organe. Lăudaţi-L pe El în chimvale bine răsunătoare; Lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul.
Mărire…, a martirilor, glasul al VI-lea
Pe cei aleşi şi pe cei sfinţi, minunaţi i-a făcut Dumnezeul nostru; bucuraţi-vă şi vă veseliţi toţi servitorii Lui, că v-a pregătit vouă cununa şi împărăţia Sa. Dar vă rugăm să nu ne uitaţi pe noi păcătoşii.
Şi acum…, a Născătoarei:
Tu eşti Dumnezeul nostru, Care, cu înţelepciune, toate le zideşti şi le împlineşti. Pe profeţi i-ai trimis, Hristoase, să profeţească venirea Ta, şi pe apostoli să predice minunile Tale. Unii au profeţit venirea Ta, iar ceilalţi cu botezul au luminat neamurile; martirii au câştigat cele ce au dorit; şi ceata fiecărora Te roagă pe Tine, împreună cu ceea ce Te-a născut: Odihneşte, Doamne, sufletele pe care le-ai luat; iar pe noi învredniceşte-ne de împărăţia Ta, Răscumpărătorul meu şi Dumnezeule, Cel ce ai răbdat Crucea pentru mine, cel condamnat.
Apoi :
Doxologia mică
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna laudelor
Stih : S-a jurat Domnul lui David adevărul, şi nu-l va lepăda. (ps. 131, 11.)
Stihiră, glasul al II-lea
Pe tine Mireasă a lui Dumnezeu, când ai mers către Fiul tău, te-a primit împărăţia cea de sus; mărire celor aleşi, Fecioară curată.
Mărire… . Şi acum… : glasul al VIII-lea.
Isus Fiul tău Născătoare de Dumnezeu şi Dumnezeul nostru, amândouă firile sale încredinţându-le, a murit ca un om, dar ca un Dumnezeu a înviat, şi bine a voit ca să mori şi tu mama lui Dumnezeu, după legea firii, ca să nu se socotească necredincioşilor nălucire orânduirea sa; şi te-ai mutat către ceruri Mireasă, ca dintr-o cămară, din cortul tău de pe pământ înălţându-te. Sfinţitu-s-a cerul întru urcarea ta, precum s-a luminat şi pământul întru naşterea ta. Înaintea ta merg apostolii şi te primesc îngerii. Pentru aceasta preacurat trupul tău îngropându-l şi cântare de îngropare cântând, te vedeau sus, şi vorbeau cu frică: Aceasta este schimbarea dreptei celui dintru înălţime; căci acesta este în mijlocul tău şi nu te vei clăti, ci o prealăudată Fecioară, nu lipsi privind spre noi; căci noi suntem poporul tău, şi oile păşunii tale, şi numele tău îl chemăm, cerând mântuire prin tine şi mare milă.
Apoi :
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei