Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (13.02.2015)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Amin.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 102

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţă toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; se vor înnoi ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurător şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; Că El a cunoscut zidirea noastră, şi-a adus aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte nici locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la virtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, servii Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

Şi iarăşi: În tot locul stăpânirii lui:

binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 10.

Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăinţă, iertare ai dăruit oamenilor, şi pildă a cunoaşterii de păcate, şi a mărturi­sirii, ne-ai arătat pocăinţa profetului David spre iertare: însuţi, Stăpâne, pe noi cei că­zuţi în multe şi mari greşeli, miluieşte-ne după mare mila ta, şi după mulţimea îndu­rărilor tale curăţă fărădelegile noastre. Că ţie ţi-am greşit, Doamne, celui ce ştii şi cele nearătate şi ascunse ale inimilor oa­menilor, şi celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; şi inimă curată zidind întru noi, şi cu spirit stăpânitor întărindu-ne, şi bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la faţa ta: ci binevoieşte, ca un bun şi iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ţi aducem jertfă de dreptate, şi prinos, întru sfintele tale altare. – Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iu­birea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună binecuvântat eşti, cu preas­fântul, şi bunul, şi de viaţă Făcătorul Tău Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii ve­cilor. Amin.

Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Tropar,

glasul al 4-lea.

Văpaia ispitelor cu curge­rea lacrimilor ai stins-o, fe­ricite, şi valurile mării şi pornirile fiarelor înfrângându-le, ai strigat: Preamărit eşti Atotputernice, Cel ce m-ai mântuit de foc şi de vifor.

Mărire…, Şi acum…,  al Născătoarei, glasul al 2-lea.

            Preamărită eşti tu, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, pe tine te lăudăm; că prin Crucea Fiului tău iadul s-a prădat, moartea s-a omorât şi noi cei morţi ne-am ridicat şi vieţii ne-am făcut demni; raiul am luat, desfătarea cea de demult. Pentru aceasta mulţumind, mărim ca pe un puternic pe Hristos, Dumnezeul nostru, Cel unul Mult-milostiv.

Psalm din catimele zilei.

Psalmul 144

Al lui David.

Te  voi înălţa, Dumnezeul meu, îm­păratul meu, şi voi binecuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Mare este Domnul şi lăudat foarte şi măreţia Lui nu are sfârşit. Neam şi neam vor lăuda lucrurile Tale şi puterea Ta o vor vesti. Măreţia gloriei sfinţeniei Tale vor grăi şi minunile Tale vor istorisi și puterea lucrurilor Tale înfricoşă­toare vor spune şi mărirea Ta vor povesti. Amintirea mulţimii bunătăţii Tale vor vesti şi de dreptatea Ta se vor bucura. Îndurător şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Bun este Domnul cu toţi şi îndu­rările Lui peste toate lucrurile Lui. Să Te laude pe Tine, Doamne, toate lucrurile Tale şi cuvioşii Tăi să Te binecuvinteze. Mărirea împărăţiei Tale vor spune şi de puterea Ta vor vorbi. Ca să se facă fiilor oamenilor cunoscută puterea Ta şi gloria măreţiei împărăţiei Tale. Împărăţia Ta este împărăţia tutu­ror veacurilor, iar stăpânirea Ta, din neam în neam. Credincios este Domnul întru cuvintele Sale şi cuvios întru toate lucrurile Sale. Domnul sprijină pe toţi cei ce cad şi îndreaptă pe toţi cei încovoiaţi. Ochii tuturor spre Tine speră şi Tu le dai lor hrană la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi de bună­voinţă saturi pe toţi cei vii. Drept este Domnul în toate căile Lui şi cuvios în toate lucrurile Lui. Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L chea­mă pe El întru adevăr. Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii. Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iu­besc pe El, şi pe toţi păcătoşii îi va pierde. Lauda Domnului va spune gura mea şi să binecuvânteze tot trupul numele cel sfânt al Lui în veac şi în veacul veacului.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna, glasul al 2-lea.

Cel ce ai luminat pe cele de pe pământ prin Cruce, Stăpâne, şi ai chemat Ia pocăinţă pe cei păcătoşi, nu mă despărţi de turma Ta, Păstorule cel bun, ci mă caută pe mine cel rătăcit, şi cu turma Ta cea sfântă mă numără, Unule, Bunule şi Iubitorule de oameni.

Psalmul 50

             Vv 16-18

Mântuieste-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptateaT Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Apoi:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 52-53

A coborât pe cei puternici de pe scaune şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei înfometaţi i-a copleşit cu bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Cântarea a IX-a.

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, s-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele deosebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Toată strălucirea Spiritului cu cuget preacurat ai pri­mit-o, Martinian, şi te-ai arătat lumină şi coloană înălţată de pe pămînt, cuvioase, şi povăţuitor al pustnicilor.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Te-ai arătat, Martinian, înfrânându-ţi firea, martir de bunăvoie şi îndreptător fe­meilor; cu care împreună învingând pe duşmanul, acum te rogi pentru noi.

Laudele

Psalmul 149

vv. 5-9

Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele lui Dumnezeu în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Ca să facă învingere între neamuri, mustrări între popoare. Ca să-i lege pe împăraţii lor în lanţuri şi pe cei măriţi ai lor în cătuşe de fier. Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Mărirea aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Stihiră, glasul al 2-lea.

Sărăcind de voie, cu sărăcia lui Adam, Hristoase Dumnezeule, venit-ai pe pământ, întrupându-Te din Fecioară; şi răstignire ai primit, ca să ne scoţi pe noi din robia vrăjmaşului, Doamne, mărire Ţie!

Mărire… Şi acum…, a Crucii-Născătoarei:

Când Te-a văzut Mieluşeaua pe Cruce pe Tine, Mielul său, cu piroane ţintuit, spăimântându-se foarte, se tânguia şi, lăcrimând, zicea: Fiul meu, cum mori, vrând să rupi înscrisul lui Adam celui întâi-zidit şi din moarte să mântuieşti tot neamul omenesc? Mărire icononiiei Tale, Iubitorule de oameni.

Apoi:

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!