Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (13.02.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Amin.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 87

Al fiilor lui Core.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; am ajuns ca un om neajutorat, între cei morţi liber, ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi din mâna Ta. M-au pus în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele.  Oare morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul
pierzării? Oare se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în
pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Teva întâmpina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţele mele, înălţat am fost, dar m-am
smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat, înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea.

Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mân­tuirii mele,

ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.

Pătrundă la tine rugăciunea mea:

pleacă urechea ta spre ruga mea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 10.

Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăinţă, iertare ai dăruit oamenilor, şi pildă a cunoaşterii de păcate, şi a mărturi­sirii, ne-ai arătat pocăinţa profetului David spre iertare: însuţi, Stăpâne, pe noi cei că­zuţi în multe şi mari greşeli, miluieşte-ne după mare mila ta, şi după mulţimea îndu­rărilor tale curăţă fărădelegile noastre. Că ţie ţi-am greşit, Doamne, celui ce ştii şi cele nearătate şi ascunse ale inimilor oa­menilor, şi celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; şi inimă curată zidind întru noi, şi cu spirit stăpânitor întărindu-ne, şi bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la faţa ta: ci binevoieşte, ca un bun şi iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ţi aducem jertfă de dreptate, şi prinos, întru sfintele tale altare. – Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iu­birea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună binecuvântat eşti, cu preas­fântul, şi bunul, şi de viaţă Făcătorul Tău Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii ve­cilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:

Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.

Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o zi­ditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Tropar,

glasul al 4-lea.

Văpaia ispitelor cu curge­rea lacrimilor ai stins-o, fe­ricite, şi valurile mării şi pornirile fiarelor înfrângându-le, ai strigat: Preamărit eşti Atotputernice, Cel ce m-ai mântuit de foc şi de vifor.

Mărire… . Şi acum…,  al Născătoarei, glasul al 8-lea.

            Poarta vieţii cea înţelegătoare, Preacurată de Dumnezeu Născătoare, pe cei ce aleargă la tine cu credinţă mântuieşte-i din nevoi, ca să mărim preasfântă naşterea ta, spre mântuirea sufletelor noastre.

Psalmi din catismele de la rând

Psalmul 99

Al lui David.

Strigaţi Domnului tot pământul, slujiţi Domnului cu veselie, intraţi îna­intea Lui cu bucurie. Cunoaşteţi că Domnul, El este Dumnezeul nostru; El ne-a făcut pe noi, şi nu noi. Iar noi, poporul Lui şi oile păşunii Lui. Intraţi pe porţile Lui cu laudă şi în curţile Lui cu cântări lăudaţi-L pe El. Cântaţi numele Lui! Că bun este Domnul; în veac este mila Lui şi din neam în neam adevărul Lui.

Psalmul 100

Al lui David.

Mila şi judecata Ta voi cânta Ţie, Doamne. Cânta-voi şi voi merge cu pricepe­re în cale fără prihană. Când vei veni la mine? Umblat-am întru nerăutatea inimii mele, în casa mea. N-am pus înaintea ochilor mei lucru nelegiuit; pe călcătorii de lege i-am urât.  Nu s-a lipit de mine inima îndă­rătnică; pe cel rău, care se depărta de mine, nu l-am cunoscut.Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul său, pe acela l-am izgonit. Cu cel mândru cu ochiul şi nesăţios cu inima, cu acela n-am mâncat. Ochii mei sunt peste credincioşii pământului, ca să şadă ei împreună cu mine. Cel ce umbla pe cale fără prihană, acela îmi servea. Nu va locui în casa mea cel mândru; cel ce vorbeşte nedreptăţi nu va sta înaintea ochilor mei. În dimineţi voi judeca pe toţi păcătoşii pământului, ca să nimicesc din cetatea Domnului pe toţi cei ce lucrează fărădelegea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul al 8-lea.

Poruncile Domnului ca nişte vistierii făcătoare de bogăţie, cu credinţă primindu-le în suflet apostolii, s-au arătat tuturor făcători de bine, sărăcia cea diavolească gonind-o, şi pe toţi îmbogăţindu-i cu bogăţia lui Dumnezeu. Către aceştia toţi să strigăm: Cu faptele cele preabune îmbogăţiţi-ne, vă rugăm, acum şi pe noi, cei ce am sărăcit.

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei:

Sufletul meu cel umilit, care acum se cufundă în viscolul ispitelor vieţii, ca un lipsit de cârmuire, şi se arată plin peste măsură de sarcina păcatelor, şi se află în pericol să cadă în fundul iadului, întâmpină-l, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară cu totul fără păcat, cu rugăciunea ta cea fierbinte, şi îl mântuieşte, dându-i liman bine liniştit, ca să strig ţie cu credinţă: Roagă-te lui Hristos-Dumnezeu, să-mi dea iertare de greşeli, că pe tine te am speranţă eu, servul tău.

Psalmul 50

Vv. 12-15

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Spirit drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Spiritul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Spirit stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 50-51

A făcut tărie cu braţul său Domnul; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos:

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, muntele cel netăiat, s-a tăiat, Fecioară, adunând firile cele deosebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Toată strălucirea Spiritului cu cuget preacurat ai pri­mit-o, Martinian, şi te-ai arătat lumină şi coloană înălţată de pe pămînt, cuvioase, şi povăţuitor al pustnicilor.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi:

Luminătoarea

Te-ai arătat, Martinian, înfrânându-ţi firea, martir de bunăvoie şi îndreptător fe­meilor; cu care împreună învingând pe duşmanul, acum te rogi pentru noi.

Laudele

Psalmul 149

vv. 1-4

Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut, iar fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va salva.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.

Stihiră

 Glasul al 8-lea.

Doamne, cu adevărat iubindu-Te pe Tine apostolii pe pământ, pe toate le-au socotit de nici un preţ ca pe Tine singur să Te câştige, şi pentru Tine la bătăi trupurile lor le-au dat. Pentru aceasta, fiind măriţi, se roagă pentru sufletele noastre.

Mărire… . Şi acum…,  a Născătoarei.

Stăpână, primeşte rugăciunile servilor tăi, şi ne mântuieşte pe noi de toată nevoia şi întristarea.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!