Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (11.06.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 37.

Doamne, cu mânia ta să nu mă mustri,

nici cu urgia ta să mă cerţi.

Că săgeţile tale m-au lovit,

şi ai apăsat peste mine mâna ta.

Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei tale:

nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.

Că fărădelegile mele au covârşit capul meu:

ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.

Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi,

din cauza nebuniei mele.

Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot;

ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.

Că şalele mele s-au umplut de putreziciune,

şi nu este sănătate în trupul meu.

Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte:

răcnit-am, de suspinarea inimii mele.

Doamne, înaintea ta e toată dorinţa mea,

şi suspinul meu dinaintea ta nu s-a ascuns.

Inima  mea  s-a  tulburat, părăsitu-m-a virtutea mea:şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.

Prietenii mei şi vecinii mei de mine s-au apropiat, şi s-au oprit, şi cei mai de aproape ai mei departe au stat.

Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie, grăiau de­şertăciuni, şi vicleşuguri ziua întreagă puneau la cale.

Iar eu, ca un surd, nu auzeam:

şi ca un mut, ce nu-şi deschide gura sa.

Şi m-am făcut ca un om, ce nu aude,

şi în gura sa nu are cuvinte de răspuns.

Că întru tine, Doamne, am nădăjduit:

tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.

Că am zis: nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, asu­pra mea cu îngâmfare au grăit.

Că eu la lovituri mă aştept,

şi durerea mea înaintea mea este pururi.

Că fărădelegea mea o voi mărturisi,

şi nemângâiat sunt pentru păcatul meu.

Iar duşmanii mei trăiesc, şi s-au întărit mai mult decât mine: şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.

Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau: pentru că eu căutam bunătatea.

Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu:

nu te depărta de mine.

Ia aminte spre ajutorul meu,

Doamne al mântuirii mele.

Şi iarăşi: Nu mă părăsi, Doamne, Dum­nezeul meu,

nu te depărta de mine.

Ia  aminte  spre  ajutorul meu,

Doamne  al mântuirii mele.

Rugăciune

Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înţelepţeşte-ne, să facem întru frica ta dreptate şi sfinţenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumne­zeul nostru; pleacă urechea ta, şi ne auzi pe noi; şi pomeneşte, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de faţă, şi se roagă, pe toţi pe nume, şi-i mântuieşte cu puterea ta; binecuvântează poporul tău şi sfinţeşte moştenirea ta; pace dăruieşte lumii tale, bi­sericilor tale, preoţilor, şi tot poporului tău. – Că s-a binecuvântat, şi s-a preamărit preacinstitul, şi de mare-cuviinţă numele tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:

Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.

Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o zi­ditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul Învierii, glasul al V-lea.

Pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Spiri­tul, Care S-a născut din Fecioară pentru mântuirea noastră, să- L lăudăm credincioşilor şi să I ne închinăm; că bine a voit a Se sui cu trupul pe Cruce, şi moarte a răbda, şi a scula pe cei morţi, întru mărită învierea Sa.

Mărire…, glasul al III-lea.

Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba rugaţi-l pe milostivul Dumnezeu să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Şi acum…, A Născătoarei de Dumnezeu, glasul al V-lea:

Bucură-te, uşa Domnului cea neumblată. Bucură-te zid şi acoperământ al celor ce aleargă la tine. Bucură-te liman neînviforat şi neispitită de nuntă, ceea ce ai născut cu trup pe Făcătorul şi Dumnezeu tău; nu înceta a te ruga pentru cei ce cântă şi se închină naşterii tale.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 49

Al fiilor lui Asaf.

1-12

Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a vorbit şi a chemat pământul ; de la răsăritul soarelui până la apus. Din Sion este strălucirea frumuseţii Lui. Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va arde şi împrejurul Lui vifor mare. Chema-va cerul de sus şi pământul, ca să judece pe poporul Său. Adunaţi-I Lui pe cuvioşii Lui, pe cei ce au făcut legământ cu El pentru jertfe. Şi vor vesti cerurile dreptatea Lui, că Dumnezeu judecător este. «Ascultă, poporul Meu, şi-ţi voi vorbi ţie, Israele!… Şi voi mărturisi ţie: Dumnezeu, Dumnezeul tău sunt Eu. Nu pentru jertfele tale te voi mustra, iar arderile de tot ale tale înaintea Mea sunt pururi. Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi, că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii. Cunoscut-am toate păsările cerului şi frumuseţea pământului cu Mine este.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

 

Sedealna

Glasul I

Ceata cea spirituală a apostolilor în chip tăinuit a fost trimisă în lume, după Dumnezeu cel înalt, şi s-au ară­tat ca nişte vindecători pentru cei Ce pătimesc în nevoi, strigând întru unime pe cea în trei ipostasuri, şi cu înţelepciune dumnezeiască, au scris întrupa­rea lui Emanuel Domnului.

Mărire…, Şi acum…,  glasul al V-lea

            Privind orbul, ce nu vedea din naştere, cu ajutorul Celui care a plăsmuit din început fiinţa umană, L-a văzut pe Soarele cel mare; pentru aceasta, văzând chipul Acestuia, zidit după asemănarea celui ce a plăsmuit  chipul, a înălţat lui Dumnezeu mulţumire din suflet.

Imediat:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închi­năm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne în­chinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lău­dăm învierea lui: că răstignire răbdând pen­tru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Psalmul 50

Vv 6-8

Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi  am fost conceput şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 47

Că a privit la umilinţa servitoarei sale: că iată de acum toate popoarele mă vor numi fericită.

Apoi Cântarea a IX-a : Irmos: Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat, Fecioară, s-a tăiat, unind firile cele deosebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Fiul lui Dumnezeu a fi prin cre­dinţă învrednicindu-te, moştenitor părinteştilor vistierii te-ai făcut. O, mână de lucruri mari dăruitoare! O, daruri covârşitoare ale lui Hristos, Celui ce le-a preamărit pe tine acum, de Dumnezeu văzătorule, Bartolomee preaferi­cite.

Înflăcărarea retorilor, cu flăcările înţelepciunii tale lămurit ai stins-o, de Dumnezeu grăitorule Barnaba, cel ce ai câştigat înăuntru izvor de străluciri. Pentru aceasta preasfinţită amintirea ta o mărim.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Bartolomeu astăzi şi Barnaba cel de Dumnezeu primit, întru sfântă amintirea lor, acum de noi după datorie luminat sunt lăudaţi, ca nişte apostoli ai lui Hristos şi discipoli, care se roagă pentru noi, cei ce săvârşim sfân­ta lor amintire .

Laudele

Psalmul 148

vv. 7-12

Lăudaţi pe El toţi cei de pe pământ; balaurii şi toate adâncurile; focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui; munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; fiarele şi toate animalele cele care se târăsc şi păsările cele zburătoare. Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului. Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii.

Stihiră, glasul al IV-lea

Ca nişte nori, fericiţilor, în toate marginile aţi plouat ploaie cerească, şi sufletele credin­cioşilor le-aţi adăpat cu dum­nezeiescul har, înecând neghi­nele cele rele ale necredinţei, făcând sufletele oamenilor a fi roditoare. Pentru aceasta întru laudă pe voi apostolii vă onorăm.

Mărire… . Şi acum… : glasul al VIII-lea

Cine va spune puterile Tale, Hristoase ? Sau cine va număra mulţimile minunilor Tale ? Că precum ai fost văzut în două firi pe pământ, pentru bunătatea Ta, îndoite vindecări ai dat şi celor bolnavi. Că ai deschis nu numai ochii cei trupeşti ai celui orb din naştere, ci şi pe cei sufle­teşti. Pentru aceasta Te-a măr­turisit pe Tine Dumnezeu tăinuit în trup. Cel ce dai tuturor mare milă.

Apoi :

Doxologia mare

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare.Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)

Mărire – Şi acum

Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!