Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (10.012014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Amin.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 102

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţă toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; se vor înnoi ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurător şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; Că El a cunoscut zidirea noastră, şi-a adus aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte nici locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la virtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, servii Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.

Şi iarăşi: În tot locul stăpânirii lui:

binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 5.

Vistierule al bunătăţilor, izvorule ce pururi izvorăşti, Părinte sfinte, creatorule de minuni, atotputernice şi atotstăpânitorule, toţi ne închinăm, şi ne rugăm ţie, chemând milele tale şi îndurările tale, spre ajutorul şi paza smereniei noastre. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi, şi primeşte rugăciunile cele de dimineaţa ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, şi nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toţi ne păzeşte cu îndurările tale. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce priveghează şi cântă, spre mărirea ta, şi a unuia născut Fiului tău şi Dumnezeului no­stru, şi al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor şi păzitor; primeşte rugăciunile lor întru al­tarul tău cel mai presus de ceruri şi înţelegător. – Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul sfinţilor,

glasul al 4-lea

            Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururi cu noi după blândeţile Tale, nu depărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreaptă viaţa noastră.

Mărire… . Şi acum… . Al Sărbătorii, glasul 1.

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Căci glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu- Te; şi Spiritulul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie.

Psalm din catimele zilei.

Psalmul 136

Aliluia.

La râul Babilonului, acolo am şezut şi am plâns când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lor, am atârnat harpele noastre. Că acolo cei ce ne-au robit pe noi ne-au cerut nouă cântare, zicând: «Cântaţi-ne nouă din cântările Sionului!» Cum să cântăm cântarea Domnului în pământ străin? Dacă te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea! Să se lipească limba mea de gâtul meu de nu-mi voi aduce aminte de tine, dacă nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele. Adu-Ţi aminte, Doamne, de fiii lui Edom, în ziua dărâmării Ierusalimului, când ziceau: «Stricaţi-l, stricaţi-l până la temeliile lui!» Fiica Babilonului, ticăloasa! Fericit este cel ce-ţi va răsplăti ţie fapta ta pe care ai făcut-o nouă. Fericit este cel ce va apuca şi va lovi copiii tăi de piatră.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna,

glasul al 3-lea.

            Stăpânul astăzi a venit la Iordan şi S-a botezat în ape de către dumnezeiescul Înaintemergător. Iar din cer Tatăl îl mărturisea: Acesta este Fiul Meu cel iubit; şi Spiritul S-a arătat peste El, în chip minunat de porumbel.

Psalmul 50

             Vv 16-18

Mântuieste-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptateaT Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Apoi:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 52-53

A coborât pe cei puternici de pe scaune şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei înfometaţi i-a copleşit cu bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Apoi Cântarea a IX-a : Irmos.

Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea şi nu se mistuia; şi acum te rugăm să stingi cuptorul ispitelor cel sălbăticit asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

Caută de sus, arhiereule, şi apără Biserica lui Hristos, dăruind învingere binecredincioşilor şi sfărâmă jugul robiei, mântuind, cu rugăciunile tale, pe cei ce aleargă la tine, Grigorie.

Vino să-mi fii mie ajutor în ispitele vieţii şi în pericole, şi alină furtuna patimilor, care se ridică asupra mea; şi îndreptează-mă, ca printr-o suflare de vânt, la limanul cel liniştit, cu rugăciunile tale, părinte Domițian.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul L-ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

            Pe păstorul cel bun, pe Grigorie preaînţeleptul, pe întâiul stătător al Nisei, pe fratele şi întocmai la obiceiuri cu înţeleptul Vasile, cu cântări şi cu laude toti să-l cinstim.

Mărire… . Şi acum…, a Sărbătorii:

            Purtând sclipitorul veşmânt al dumnezeieştilor şi bunelor fapte, să lăudăm cu strălucire pe curata, de Dumnezeu Născătoarea. Că ea s-a arătat mijlocitoarea mântuirii noastre; că din ea S-a născut Cel Preaînalt, ca să înnoiască acum în apele Iordanului, în chip de nespus, firea noastră, ca un Dumnezeu şi Stăpân al tuturor.

Laudele

Psalmul 149

vv. 5-9

Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele lui Dumnezeu în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Ca să facă învingere între neamuri, mustrări între popoare. Ca să-i lege pe împăraţii lor în lanţuri şi pe cei măriţi ai lor în cătuşe de fier. Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Mărirea aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.

Mărire… a sfântului Grigorie, glasul al 4-lea.

            Înfrumuseţând cuvântul înţelepciunii tale cu faptă bună neapropiată, te-ai făcut preafrumos din amândouă părţile, Grigorie al Nisei; şi cu glasul tău cel grăitor de Dumnezeu, împodobind şi veselind poporul cu putere de cunoaştere, ai explicat preaînţelept Dumne­zeirea cea deopotrivă a Treimii. Drept aceea, cu dogme ortodoxe învingând ereziile cele străine, ai ridicat puterea credinţei în toată, lumea. Deci, stând înaintea lui Hristos, cu servitorii cei nemateriali, cere sufletelor noastre pace şi mare milă.

 Şi acum… ,a Sărbătorii.

            S-a cutremurat mâna Botezătorului, când s-a atins de preacuratul Tău creştet; s-a întors înapoi râul Iorda­nului, neîndrăznind a servi Ţie; că cel ce s-a sfiit de Isus al lui Navi, cum era să nu se teamă de Făcătorul său? Dar toată iconomia ai plinit-o. Mântui­torul nostru, ca să mântuieşti lumea cu Arătarea Ta, unele Iubitorule de oameni.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

            Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit; şi ţie. Iordane, că te-ai întors înapoi?

Venit-a lumina, Harul S-a arătat, răscumpărarea a sosit, lumea s-a luminat; popoare, umpleţi-vă de bucurie.

Mărire…, glasul 1:

            Luptătorule cel viteaz al dreptei credinţe, cel ce mult ai pătimit, ca un bun ostaş al lui Hristos Dumnezeu, şi care ai plăcut Celui ce te-a ales ostaş, cu bună nevoinţă, nevoieşte-te acum pentru Biserică, păzind temeiul ei neclintit, cu dogmele tale, Grigorie.

Şi acum…,a Sărbătorii, asemenea:

            Tu în Iordan botezându-Te, Mântuitorul nostru, apele ai sfinţit, sub mâna robului plecându-Te şi patimile lumii vindecând. Mare este taina Arătării Tale, Iubitorule de oameni. Doamne, mărire Ţie.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!