Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (08.12.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 3.

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică împotriva mea; Mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!» Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, mărirea mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; m-am ridicat căci Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare care din toate părţile mă înconjoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă Dumnezeul meu, că tu ai bătut pe cei ce mă duşmănesc în deşert; dinţii păcătoşilor i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deştep­tatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 1.

Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndu­rărilor tale, celor ce pururi le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi aşteaptă de la tine bogată milă; şi le dă lor, ca slujind ţie totdeauna cu frică şi cu dragoste, să laude bunătatea ta cea ne­grăită. – Că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul cuviosului,

glasul al 8-lea.

            Întru tine, Părinte, cu ardoare s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, I-ai urmat lui Hristos; şi luptând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii se bucură, Preacuvioase Patapie, spiritul tău.

Mărire… Şi acum…, al Născătoarei, glasul 1.

            Minunea minunilor văzând-o întru tine, ceea ce eşti plină de har, făptura se bucură; că ai conceput fără sămânţă şi ai născut, în chip de negrăit, pe Cel pe Care căpeteniile cetelor îngereşti a-L vedea nu pot. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 32

A lui David. La evrei, fără titlu.

Bucuraţi-vă, drepţilor; celor drepţi li se cuvine laudă. Lăudaţi pe Domnul în alăută în psaltire cu zece strune cântaţi-I Lui. Cântaţi-I Lui cântare nouă, cân taţi-I frumos, cu strigăt de bucurie. Că drept este cuvântul Domnului şi toate lucrurile Lui întru credinţă. Iubeşte milostenia şi judecata Domnul; de mila Domnului plin este pământul. Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu spiritul gurii Lui toată puterea lor. Adunat-a ca într-un burduf apele mării, pus-a în vistierii adâncurile. Să se teamă de Domnul tot pământul şi de El să se cutremure toţi locuitorii lumii. Că El a zis şi s-au făcut, El a poruncit şi s-au zidit.

Domnul risipeşte sfaturile neamurilor, leapădă gândurile popoarelor şi defaimă sfaturile căpeteniilor. Iar sfatul Domnului rămâne în veac, gândurile inimii Lui, din neam în neam. Fericit este neamul căruia Dom­l este Dumnezeul lui, poporul pe care l-a ales de moştenire Lui. Din cer a privit Domnul, văzut-a pe toţi fiii oamenilor. Din locaşul Său, cel gata, privit-a spre toţi cei ce locuiesc pământul, Cel ce a zidit îndeosebi inimile lor, Cel ce pricepe toate lucrurile lor. Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va mântui cu mulţimea tăriei lui. Mincinos este calul spre scăpare şi cu mulţimea puterii lui nu te va scăpa. Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de El, spre cei ce speră în mila Lui, ca să scape de moarte sufletele lor şi să-i hrănească pe ei foamete. Şi sufletul nostru aşteaptă pe Dom­nul, că ajutorul şi apărătorul nostru este. Că în El se va veseli inima noastră şi în numele cel sfânt al Lui am sperat. Fie, Doamne, mila Ta spre noi precum am sperat şi noi întru Tine.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna,

glasul 1

Braţele părinteşti grăbeşte a le deschide mie, că în păcate am cheltuit toată viaţa mea. Spre bogăţia cea neîmpuţinată a îndurărilor Tale privind, Mântuitorule, nu trece cu vederea inima mea cea sărăcită acum, căci către Tine cu umilinţă strig: Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă.

Psalmul 50

Vv 3-5

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă cu totul de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Imediat:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 46

Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi spiritul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

            Cântarea a IX-a : Irmos.

Hristos, piatra cea netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine muntele cel netăiat Fecioară, s-a tăiat, adunând firile cel deosebite. Pentru aceasta veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Ana primind dezlegare de sterilitate, vesteşte muritorilor abundenţa celor bune şi rodnicia firii; şi cheamă toată zidirea să-ţi aducă drept daruri, la Înainteserbarea conceperii tale, laudă, preacurată Fecioară.

 După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul L-ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea cuviosului.

Călcând în picioare cu totul cugetul egiptean şi asirian al patimilor, purtătorule de Dum­nezeu, Patapie ai urmat cu bu­curie lui Hristos, purtându-ţi crucea, şi închipuind Carmelul lui Ilie, sihăstreşte ai locuit în pustiu, părinte, şi povăţuit fiind de Treime, ai ajuns la înălţimea nepătimirii.

Mărire… Şi acum … , Înainteserbării.

Toată zidirea cântă ţie astăzi, Fecioară, cu cucernicie, cântări de Înainteserbare, cinstind cu dragoste pe părinţii tăi, Roagă-te pentru noi lui Hristos.

Laudele

Psalmul 148

vv. 1-6

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El în cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, Lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au facut, El a poruncit şi s-au zidit. Le-a aşezat în veac şi în veacul veacului. Porunca le-a pus şi nu o vor trece.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Stihiră, glasul 1

Lumea celalaltă te aşteaptă, suflete, şi Judecătorul va să scoată la arătare faptele tale cele ascunse şi rele. Deci, nu întârzia întru cele de aici, ci apucă înainte, strigând către Judecătorul: Dumnezeule, milostiv fii mie şi mă mântuieşte.

Mărire… . Şi acum… : a Născătoarei.

Ceea ce eşti mai sfântă decât toate puterile cele sfinte şi mai onorată decât toată zidirea, Născătoare de Dumnezeu, Stăpâna lumii, care ai născut pe Mântuitorul, scapă-ne pe noi de noianul păcatelor şi de pericole, ca o bună, cu rugăciunile tale.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!