Rugăciunea, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu şi ajutorarea aproapelui sunt aspectele esenţiale ale vieţii creştineşti sublianiate de către Sfântul Părinte astăzi în cadrul Rugăciunii Angelus în faţa a numeroşi credincioşi adunaţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma. Apoi, Papa Francisc a cerut susţinere spirituală prin intermediul rugăciunii în prima călătorie apostolică pe care o va întreprinde în Brazilia, la Rio de Janeiro, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului.
Centrul reflecţiei Sfântului Părinte a fost reprezentat de textul Evangheliei acestei duminici care vorbeşte despre cele două surori: Marta şi Maria. În găzduirea Domnului în casa lor din Betania, Marta este prinsă de multe servicii, în schimb Maria, la picioarele lui Isus, ascultă Cuvântul Său. Marta se plânge, vrând să fie ajutată de către sora ei, dar Domnul o mustră, deoarece ea reţinea necesar doar ceea ce făcea, fiind absorbită şi preocupată doar de acelea, răspunzându-i că “este nevoie de un singur lucru”.
În viaţa noastră de creştini rugăciunea şi serviciul trebuie să fie întotdeauna în mod profund unite. O rugăciune care nu duce la o acţiune concretă asupra fratelui sărac, bolnav, nevoiaş, în dificultate, este o rugăciune incompletă.
Sfântul Benedict, a adăugat Papa, rezuma stilul de viaţă indicat călugărilor săi prin intermediul cuvintelor “ora et labora”- roagă-te şi munceşte.
La sfârşitul Rugăciunii Angelus, Papa Francisc a reamintit de misiunea apostolică pe care o va începe mâine în Brazilia, la Rio de Janeiro: “Protagoniştii acestei săptămâni vor fi tinerii din întreaga lume. Toţi aceia care vin la Rio vor să audă vocea lui Isus, să-l asculte pe Isus”.