Prezentare de carte şi Concertul de colinde al studenților Colegiului Pontifical Pio Romeno

În vederea apropierii Sărbătorii Naşterii Domnului nostru Isus Cristos, Colegiul Pontifical Pio Romeno a organizat o seară cultural-muzicală ce a constat în prezentarea volumului bilingv “Iuliu Hossu – trei portrete”, urmată de concertul de colinde, susţinut de alumnii colegiului. Evenimentul a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 7 decembrie 2019.

Au participat distinși oaspeți și prieteni ai Colegiului: d-l George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Italia, Mons. Francisco-Javier Lozano, fost Nunţiu în România şi republica Moldova între anii 2007-2015, PS Aurel Percă, arhiepiscop și mitropolit de București numit de Papa Francisc la 21 noiembrie a.c, profesori şi studenţi de la diverse universităţi pontificale din Roma.

Evenimentul a început la ora 18.30 in Biserica Colegiului cu prezentarea cărţii: “Iuliu Hossu – trei portrete/ Iuliu Hossu – Three Portraits”, volum bilingv, coordonat de Ruxandra Cesereanu.

Volumul a fost prezentat de pr. Silviu Hodiş, Ruxandra Cesereanu şi Ovidiu Ghitta.

După prezentarea cărţii a urmat recitalul susţinut de Corul Colegiului, dirijat de rvs. pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul colegiului.

Au fost interpretate piese din repertoriul românesc şi internaţional:
Troparul Naşterii Domnului,
Sculaţi gazde – Valentin Timaru,
Colo-n sus şi mai în sus – colindă populară din Ardeal (T. Popovici),
Noi în seara de Crăciun – colindă din jud. Sălaj, adaptare după Ioan Brie,
Adeste Fideles (Traditionale natalizio).
Maica Sfântă – Vasile Popovici,
Astăzi s-a născut Cristos,
Colo sus pe lângă Lună – Petru Severin,
Gazde mari nu mai dormiţi – Tiberiu Brediceanu,
O ce veste minunată – M.D. Kiriac,

Toți cei prezenți s-au îndreptat pe urmă în Sala Festivă a Colegiului, unde a fost oferită o recepție cu ocazia Zilei Naționale a României, seara continuând cu un moment de dialog și împărtășire fraternă.

Mai multe fotografii: AICI