În perioada 28-29 aprilie, un grup de seminariști ai Colegiului PIO Romeno însoțiți de către părintele vice-rector Vasile Man, au dat răspuns invitației părintelui vicar din Amandola (regiunea Marche), Cristian Bulai, aceștia petrecând alături de comunitățile romano-catolice din zonă momente de har.
Programul a început sâmbătă cu prânzul în parohia Montegranaro, unde cei trei preoți ai comunității, părintele Paroh Sandro Salvucci, fost Rector al Seminarului din Fermo, alături de părintele vicar Daniel Amihăieșei și de părintele Lambert Ayissi Ongolo, ne-au primit cu brațele deschise. După aceea, comunitatea credincioșilor din Montegranaro, de la ora 17:00, ne-a făcut marea surpriză de a umple efectiv biserica, nu doar fizic cât spiritual. Ne-au întâmpinat cu bucurie și emoție în suflet, în Biserica S. Serafino, unde părintele Man a făcut o scurtă prezentare a Bisericii Greco-Catolice din România și bineînțeles a martirilor ei, mai apoi propunând spre vizionare un scurt film despre modul în care acești martiri au trăit în perioada comunistă din România și cum aceștia au devenit martiri pentru Hristos.
La scurt timp după terminarea filmului, a început Sfânta Liturghie în rit latin celebrată de către părintele Daniel, concelebrând alături de el și părintele Man. În cadrul omiliei, părintele vice-rector a continuat tema deja deschisă, legând mesajul evanghelic de istoria și martiriul Bisericii în general, iar în special de cel al Bisericii Greco-Catolice Române. După Sfânta Liturghie ne-am deplasat la Amandola unde am luat cina și ne-am adăpostit peste noapte.
Ziua de Duminică a început cu Sfânta Liturghie celebrată în Rit Bizantin în Biserica S. Antonio, unde alături de părintele Man, a concelebrat și părintele Cristian Bulai. Ca și în ziua precedentă, părintele Man, a legat tema evangheliei de istoria și frumusețea Bisericii Greco-Catolice, și în special de nevoia actuală de a avea astfel de exemple de credință, de astfel de modele, de oameni cu caracter. Părintele Bulai, la finalul Sfintei Slujbe, a ținut să mulțumească părintelui paroh Paolo De Angelis, care a permis ca acest eveniment să aibă loc, părintelui Man și grupului de seminariști veniți alături de el, și nu în ultimul rând credincioșilor care au umplut biserica.
Odată încheiată Sfânta Liturghie, părintele Bulai și părintele Man, însoțiți de către seminariștii Lucian Alexe și Iulian Velicea, au plecat în parohia localității Illice unde au celebrat o altă Sfântă Liturghie, de data aceasta în rit Latin. Ceilalți seminariști, respectiv Aurel Cornea, Antonio Mureșan și Giusepe Ghiurca, au mers într-o parohie vecină în care celebrase părintele paroh Paolo Liturghia, unde au prezentat, pe scurt, aceeași istorie a Bisericii noastre, propunând același film. Terminându-se filmul, aceștia au răspuns la diverse întrebări adresate de către credincioșii prezenți, urmând ca mai apoi să mulțumească părintelui paroh, și mai ales comunității, pentru acest prilej de împărtășire frățească.
Programul propus fiind împlinit, ne-am îndreptat spre locul în care am luat prânzul împreună, loc din care mai apoi ne-am îndreptat spre Roma. Au fost momente pline de har, momente de recunoaștere frățească, de dragoste fraternă mai presus de toate!
Îi mulțumim părintelui Bulai pentru invitație, dar și tuturor persoanelor deja menționate mai sus, și mai ales Bunului Dumnezeu care ne-a condus pe acest drum și ne-a fost alături, ba chiar mai mult, este mereu alături de noi!
A consemnat:
Giuseppe Ghiurca