Astăzi, 21.11.2016, Colegiul Pontifical Pio Romeno din Roma, s-a îmbrăcat în straie de sărbătoare. Cu ocazia sărbătorii Intrării în Templu a Maicii Domnului, studentul Alexandru Marius Șuteu a fost hirotonit diacon.
Diaconul Alexandru a absolvit seminarul teologic Arhieparhial din Blaj în anul 2000. În prezent este student al Universității Pontificale Teresianum din Roma, specializându-se în Teologie Spirituală.
În cadrul cuvântului de învățătură, Preasfințitul Claudiu Lucian Pop a vorbit despre importanța efortului de a ne îndrepta privirea spre adevărata viață, cea spirituală, lăsând lumea și problemele ei. Identificându-ne ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, vocația noastră trebuie să fie încredințată Providenței, având certitudinea că viitorul aparține lui Dumnezeu. Cuvintele Fecioarei Maria “Fie mie după Cuvântul Tău” trebuie să ne călăuzească pe urmele lui Cristos și să ne facă conștienți că nu totul depinde de noi.
Preafericitul Lucian Mureșan a conferit ordinul “Preasfânta Treime” părintelui Valentin Marcu pentru activitatea și contribuția adusă în calitate de președinte al Asociației “Inocențiu Micu – Klein” a credincioșilor greco – catolici din Italia.
La finalul cuvântului de învățătură, părintele Gabriel Buboi a mulțumit celor prezenți și Preasfințitului Claudiu, evidențiind bucuria Bisericii și a comunității Colegiului.
Ioan – Ștefan Dumitraș
Foto: Alexandru Farc