Conduită de viață și liturghie – conferinţă spirituală a părintelui Lucian Lechinţan

La Colegiul Pontifical Pio Romeno a avut loc, în seara zilei de 12 decembrie 2017, o conferinţă spirituală cu tema „Periferii existențiale și sociale în Meditaţiile la Dumnezeiasca Liturghie de N. V. Gogol”, ţinută de Pr. Lucian Lechințan.

Pr. Lucian, a început meditaţia, cu câteva idei privind convertirea la creştinism a lui Gogol, (un scriitor rus de origine ucraineană, care a trăit între anii 1809 – 1852). „Tot ceea ce exprima cunoașterea omului și a sufletului omenesc, de la mărturisirea omului viețuind în lume până la aceea a anahoretului și a pustnicului m-a preocupat, și pe această cale, imperceptibil, aproape fără a-mi da seama, am ajuns la Hristos, înțelegând că în el era cheia sufletului omenesc și că niciunul dintre cunoscătorii de suflete nu au izbutit să ajungă vreodată la înălțimea unei astfel de cunoașteri la care El a ajuns, spune Gogol în lucrarea „Spovedania autorului”.

Meditațiile lui Gogol au avut o poziție centrală nu doar în itinerariul spiritual al autorului, dar deopotrivă în acela uman și literar.

Dacă în liturghia euharistică fiecare gest are un corespondent în cuvântul pronunțat, într-o perspectivă mai amplă orice cuvânt al unui adevărat creștin nu poate să nu se însoțească de coerența acțiunilor sale. Cu alte cuvinte, grija continuă a lui Gogol a fost aceea de a exprima deslușit o idee vizionară, aceea că slujba euharistică percepută în mod corespunzător poate să deschidă către o nouă lumina a sacrificiului a slujirii si a fraternității. În biserică, asistând la Dumnezeiasca Liturghie, săracul stă alături de cel bogat, cel instruit față în față cu cel ignorant, „monstrul” alături de sfânt. „Dacă veți simți că cuvântul vostru a trecut pe lângă inima sufletului cuprins de patimi, atunci mergeți cu acel om direct în biserică și ascultați cu atenție Dumnezeiasca Liturghie. Întocmai pădurii răcoroase în mijlocul stepei arse, așa rugăciunea va fi primită înaintea Sa. Și Acela care toată viața a știut să rabde pentru noi toate, Acela înarmează cu tărie și dă forță sufletului, pentru a nimici toate nefericirile pământești”

Explicarea liturghiei de către Gogol are drept scop prezentarea coerenței între cuvinte și gesturi în cadrul liturghiei euharistice, faptul că ea devine o oglindă – icoană în care societatea are ocazia să se privească din punctul de vedere al coerenței gesturilor și cuvintelor ei. Mai mult, Gogol dorea să propună contemporanilor un stil de creștinism înrădăcinat în liturghie, înțeles ca deschidere către periferiile umane și existențiale ale societății.

În paginile Meditațiilor, N. V. Gogol dorește să convingă că prin participarea la Dumnezeiasca Liturghie un oraș al îngerilor poate fi creat pe pământ. Gogol vrea să ne sugereze că în ființa umană necurăția, imoralitatea și corupția nu pot avea ultimul cuvânt și că în „monstru” sălășluiește întotdeauna posibilitatea transformării sale într-un înger de lumină. În sfârşit, dintr-o perspectivă gogoliană, orice periferie existențială, culturală sau socială trebuie să devină punctul de plecare al unei celebrări în cuvinte și gesturi profetice

La final, rvs. pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul colegiului Pio Romeno, a mulţumit părintelui conferenţiar.

Pr. Lucian Lechințan s-a născut la 28 iunie 1979 la Cluj. Formarea spirituală a început-o la Cluj cu Noviciatul, apoi la Iași cu junioratul, apoi și a continuat şi cu formarea intelectuală în Italia și Franța. A studiat filosofia la Padova în Institutul Aloisianum, afiliat la Universitatea Gregoriana din Roma. Teologia a studiat-o la Paris, la Institutul Teologic Centre Sèvres. A fost hirotonit diacon în 2011 la Paris. La 8 noiembrie 2014, a fost hirotonit preot de către P.S. Vasile Bizău, Episcop de Baia Mare, în Biserica Sfinților Arhangheli din Satu-Mare.

Raimondo-Mario Rupp