Audienţa Sfântului Părinte -5 iunie 2013

Cateheza de astăzi a Sfântului Părinte a fost dedicată zilei Mondiale a Mediului Înconjurător, un eveniment promovat de Naţiunile Unite.

Când vorbim despre mediu, despre ceea ce este creat, gândurile mele se îndreaptă către primele pagini ale Sfintei Scripturi, la cartea Facerii, unde se spune că Dumnezeu l-a pus pe om în gradina Edenului, ca să o cultive şi să o stăpânească” (Fac 2,15), sunt cuvintele cu care Papa Francesco a început audienţa generală.

A cultiva şi a stăpâni  ceea ce este creat este un îndemn dat de Dumnezeu nu doar la începutul istoriei, ci fiecăruia dintre noi. Reprezintă o parte a proiectului Său, prin care doreşte ca lumea să crească cu responsabilitate.

În faţa a ceea ce este creat, noi suntem foarte des stăpâniţi de mândria dominării, a posesiei, a manipulării şi a exploatării; nu respectăm creaţia, nu o considerăm ca un dar gratuit de care trebuie să avem grijă. Ne pierdem atitudinea de uimire, de contemplare, de ascultare a creaţiei, deoarece trăim într-un mod orizontal, îndepărtaţi de Dumnezeu.

A cultiva şi a stăpâni  nu reprezintă doar raportul nostru cu ceea ce este creat, cuprinde şi raporturile umane. Trăim un moment de criză vizibil în mediu, în creaţie, dar mai ales în om, care se află într-un pericol profund. Cel ce comandă astăzi este banul, nu omul.

De asemenea, Sfântul Părinte a vorbit şi despre aşa zisa “cultură a  eliminării” care tinde să devină o mentalitate comună şi în cadrul căreia persoana nu mai este vazută ca o valoare primară de respectat şi tutelat, în special dacă este bolnavă sau săracă. Aceasta se referă şi la domeniul alimentar, care prin obişnuinţa excesului, a consumismului, pierde sensul valorii.