Audienţa Generală a Sfântului Părinte -27 noiembrie 2013

Aproximativ 50 de mii de credincioşi au fost astăzi prezenţi în Piaţa Sfântul Petru pentru audienţa generală, în ciuda frigului care şi-a făcut simţită prezenţa.

În cadrul audienţei de astăzi, Sfântul Părinte a încheiat şirul catehezelor privind “Crezul”, desfăşurate de-a lungul Anului Credinţei, care s-a încheiat duminică. În această cateheză şi în următoarea, a spus Papa, “aş dori să abordez tema învierii trupului, luând în considerare două aspecte ale Catehismului Bisericii Catolice: moartea şi învierea noastră în Isus Cristos.”

 “Există un mod greşit de a privi moartea. Ea este înţeleasă ca şi sfârşitul la toate, înspăimântă, îngrozeşte, se transformă într-o ameninţare care înfrânge orice vis, orice perspectivă, care rupe orice relaţie  şi întrerupe orice parcurs. Aceasta se întâmplă când ne considerăm viaţa ca fiind un timp închis între doi poli: naşterea şi moartea; când nu credem într-un orizont care trece dincolo de orizontul prezent, când se trăieşte ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Această percepţie a morţii este tipică gândirii atee, care interpretează existenţa în lume ca pe un parcurs spre nimic.”

“Care este sensul creştin al morţii? Există un puternic instinct în interiorul nostru care ne spune că viaţa noastră nu se termină odată cu moartea. Învierea lui Cristos nu dă doar certitudinea vieţii de dincolo, dar şi iluminează misterul aceleiaşi morţi fiecăruia dintre noi. Dacă trăim uniţi cu Cristos, credincioşi lui, vom fi capabili să înfruntăm cu speranţă şi seninătate trecerea spre moarte.”

Isus ne îndeamnă, a continuat Papa, să fim mereu gata, vigilenţi, conştienţi de faptul că în această lume viaţa ne este dată şi pentru a pregăti cealaltă viaţă, cea cu Tatăl ceresc.

Sursa: news.va