Audiența generală a Sfântului Părinte 03 decembrie 2014

Audiența generală a Sfântului Părinte 03 decembrie 2014

În cadrul audienței generale de astăzi, din Piața Sfântul Petru din Roma, Sfântul Părinte Papa Francisc, a reconstituit câteva momente din recentul său pelerinaj în Turcia, mulțumind din nou celor care, au făcut ca această vizită să fie o reușită. Papa a amintit de călătoriile predecesorilor săi pe teritoriul turc: Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, menționând, de asemenea, și rolul important pe care l-a avut Ioan al XXIII-lea, când era delegat papal în Turcia. Este vorba, a observat Papa, de un „teren drag fiecărui creștin”.

În cadrul călătoriei apostolice în Turcia, efectuată între 28 și 30 noiembrie 2014, Papa a insistat asupra importanței ca creștinii și musulmanii să se implice împreună pentru solidaritate, pentru pace și pentru dreptate, afirmând că orice stat trebuie să le asigure cetățenilor și comunităților religioase o libertate de cult.

De asemenea, Sfântul Părinte a amintit și de vizita pe care a făcut-o la diferitele locuri simbol ale confesiunilor religioase prezente în Turcia, punând accent pe invocarea ecumenică a Spiritului în Catedrala din Istanbul: „Poporul lui Dumnezeu, în bogăția tradițiilor și a articulațiilor sale, este chemat să se lase călauzit de Spiritul Sfânt, într-o atitudine constantă de deschidere, de docilitate și de ascultare. Itinerariul nostru de dialog ecumenic și al unității noastre, al Bisericii noastre Catolice, este făcut în întregime de către Spiritul Sfânt”.

 

sursa: news.va